.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




marți, 24 aprilie 2018

"impromtus"...


Ce nebunie ca, la anii mei (64 !), să fac cale-ntoarsă  ca să-mi găsesc momentul când am luat hotărârea de-a afla ce-i cu dragostea în lume; și cum de lumea n-o găsește ?!
Majoritatea fetelor din generația mea erau prinse ca-ntr-o vrajă, de harfa răsturnată a verii lui Ionel Teodoreanu.
Și o urmam, hipnotic...în sălile de teatru, în liniștea unei expoziții de pictură, la lecțiile-concert de la Ateneu sau, înfrigurate, ținâdu-ne de mână de cum începea uvertura operei "Rigoletto"; sau fără să mai răsuflăm ne străduiam să prindem acel "pas de deux" al Magdalenei Popa...
Doamne, câte caiete se sfârșeau zdrențuite, de cuvintele noastre !
Apoi, a urmat Virginia Woolf...de ne luam la-ntrecere cu toate ziarele purtate de vânt sau ne îngustam privirea, doar-doar vom reuși să încetinim fuga câinilor în goana lor după un șomoiog mototolit de știrea vremii.
Apoi...
Chiar nu știu cum s-a-ntâmplat. 
Cineva/ceva, m-a aruncat în lupta cu ridicolul, defectele și propia-mi prostie.
Și așa am devenit un monstru al singurătății și indiferenței.
Nu am avut dorințe...poate doar rugăciuni să ies din partea întunecata a minții și să nu mi se îngaduie să port mască.
Și n-am purtat !
Până acum...până aici, în astă lume virtuală, în care diferențele dintre noi sunt așa de mici, unde câteva cuvinte scrise deschid uși pe unde poți pătrunde în suflete ...Aici, unde am regăsit trecutele cuvinte din caietele tinereții noastre, renăscând cu aceeași vrajă în cărtile publicate de fiii/fiicele noastre, care aduc numai trupul lor... să cânte pe harfa sfărâmată a ultimilor noastre anotimpuri! 



( ..si restul e tacere )


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu