Giacomo Leopardi - "Infinitul"

"Întotdeauna am iubit colina
aceasta solitară, gardu-acesta
ce-n mare parte-mi fură orizontul.
Dar, stând şi contemplând, ating cu gândul
interminabilele spaţii nevăzute
şi liniştea cea supraomenească
şi pacea din adâncuri; că aproape
mi se-nspăimântă inima. Când vântul
foşneşte printre crengi, eu infinita
tăcere o compar cu-această voce:
şi-mi aminteşte de eternitate,
de anotimpuri moarte şi de-aceasta
prezent şi viu, de sonurile sale
`n imensitate gândul mi se-neacă:
naufragiul mi-e dulce-n astă mare."


(Traducere de Vasile Romanciuc)