Jacques Brel - 'Bătrânii"

"Bătrânii nu vorbesc, doar poate uneori cu-n ochi înlăcrimat,
Chiar bogaţi sunt săraci, iluzii nu mai au şi-o inimă împart,
Din ei miroase-a cimbru, săpun şi levănţică, a vorbe de demult,
Chiar trăind la Paris suntem tot provinciali când am trăit prea mult,
Şi fiindc-au râs atât glasul lor e tocit când vorbesc de trecut
Şi fiindc-au plâns atât pe gene poartă lacrimi ce încă n-au căzut
Dacă tremură-un pic e când văd anii duşi în pendula de-argint
Ce toarce-n legea sa, spune nu spune da, spune : stau aşteptând!

Bătrânii nu au vis, cărţile lor adorm, pianu-i ferecat
Pisicuţul e mort, nici cu vinul de soi n-au poftă de cântat,
Bătrânii stau pe loc cu gestul încreţit lumea lor s-a micşorat,
Din pat până la geam, din pat până-n sofa, şi-apoi din pat în pat
Şi de mai ies vreodat braţ la braţ amândoi în straie de plimbare
Sub soare urmărind, un dric de-om mai bătrân, de-o fostă splendoare;
Şi cât ţine-un suspin, timp de-un ceas vor uita de pendula de-argint
Ce toarce-n legea sa, spune nu spune da, şi şade aşteptând!

Bătrânii nu mai mor, adorm o bună zi şi dorm prea-ndelungat,
De mână ei se ţin, teama lor de-a se pierde e fapt adevărat;
Doar unul va dura, cel mai bun sau mai rău, cel dur sau cel calin
Nici nu e important, acela ce-a rămas mai trăieşte un chin;
Poate-l veţi întâlni, îl veţi vedea ades sub ploaie, întristat
Prezentul traversând şi iertare cerând că încă n-a plecat,
Fugind încă odat fugind din răsputeri de pendula de-argint
Ce toarce-n legea sa, spune nu spune da, spune : stau aşteptând!
Ce toarce-n legea sa, spune nu spune da, şi ne-aşteaptă pe rând."

*

(Traducere de Cindrel Lupe.)