.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




duminică, 28 februarie 2016

Rugaciune



"Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o bucată de pâine pe masă.

Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt.

Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat - pâine și apă. Atât."

sâmbătă, 27 februarie 2016

vineri, 26 februarie 2016

Isaia - Capitolul 53

1. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi?
2. Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag.
3. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.
4. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.
6. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.
7. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.
8. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
9. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.
10. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.
11. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa.
12. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa.








joi, 25 februarie 2016

Khalil Gibran - "Cântecul sufletului"


"În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?

Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?"


(- imaginea: Adam Martinakis - “Art fine 3D”)

miercuri, 24 februarie 2016

Zânul Dragobete, zburătocește printre fete si femei



"Dragobetele este sărbătoarea dragostei la români, echivalentul sărbătorii Sfântului Valentin din 14 februarie. Dragobetele se sărbătorește în fiecare an pe 24 februarie. În unele zone, i se mai spune și Sărbătoarea capului de primăvara. În tradiția populară românească, era considerat zeul dragostei sau zânul.

Cine este Dragobete?

Romulus Vulcănescu, în „Mitologia română” (din 1985), îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”.
 Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numește Dragobete”. El a afirmat că, după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. 
„Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.

Legenda lui Dragobete

Amintim o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.
A fost prezentat în lucrarea „Sărbătorile la români” și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții. De ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și „aducătorul iubirii în casă și în suflet”.

Un alt ritual magic, practicat în lumea satului românesc de altădată, era legat de florile cu proprietăți apotropaice – viorelele și tămâioarele. Ele erau culese primăvara și păstrate până pe 24 iunie, când este celebrată sărbătoarea de Sânziene. Atunci, aceste flori, despre care se credea că aveau o încărcătură magică, erau aruncate într-o apă curgătoare. Aruncatul în apă era însoțit de un descântec, care ajuta fecioara să-și afle ursitul. Se zicea că fetele care nu făceau acest lucru rămâneau nelogodite.

Pretutindeni se auzea zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”.







Tradiții în ziua de Dragobete

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare.
Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.
Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiți tot anul.
Dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de niciun reprezentat al sexului opus"



(sursa - http://mesagerulneamt.ro/)

marți, 23 februarie 2016

Milarepa




"De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber."

duminică, 21 februarie 2016

Ce sunt eu? Ce este realitatea?



”Tot ce numim real e alcatuit din lucruri care nu pot fi considerate reale.”(Niels Bohr, Premiul Nobel pentru Fizica)

PERCEPTIA

E cunoscut, in mod stiintific, faptul ca ochii si creierul construiesc culori din valuri de energie. Ganditi-va putin la acest lucru si la implicatiile sale. Deci exista, de fapt, doar valuri de energie, pe care le percepem prin creier si simturi ca fiind materiale, palpabile. Dar pana si iluzia palpabilului a fost demontata, cata vreme s-a descoperit ca atomul este gol. Asadar, nimic nu atinge nimic, iar perceptia, senzatia care rezulta, este doar de natura energetica. Perceptiile nu sunt decat un transfer sau o conexiune, o interactiune energetica.

Culorile izvorasc din lumina, iar lumina este definita ca forma de energie electromagnetica. Undele acestei energii calatoresc prin Univers cu viteze incredibile, fiecare avand atributele de lungime de unda si viteza de vibratie (frecventa). Darenergia nu capata aceste atribute, pe care noi i le atasam in mod rational si conventional, decat in contact cu altceva, cu puncte de referinta masurabile sau cu obiecte. De fapt, energia este absolut libera si exista absolut peste tot. Punctele de referinta masurabile reprezinta niste conventii pur mentale, iar obiectele reprezinta forme de materie, adica energie condensata. Energia libera se transforma in contact cu energia condensata.

Undele electromagnetice formeaza spectrul electromagnetic, din care fac parte atat culorile vizibile, cat si razele gamma, razele x, razele ultraviolete, infrarosii, microundele, undele radio si TV, care sunt invizibile. Asta inseamna ca nu tot ce este lumina poate fi perceput cu ochiul liber sau prin simturile noastre. Unele unde sunt invizibile. Si vom vedea, un pic mai incolo, ce este intunericul.

VIBRATIA

Stiti cum creste frecventa, vibratia? Prin apropiere. Si scade prin departare.Cu cat se micsoreaza lungimea de unda, cu atat sporeste vibratia. Cu cat este mai inalta frecventa unei culori, cu atat mai aproape sunt valurile undei energetice, unele de altele. Toate acestea sunt lucruri demonstrate stiintific, dar ia ganditi-va putin la semnificatii, din punct de vedere spiritual. Iata cum exista vizibilul, dar si invizibilul, care reunesc laolalta ceea ce noi obisnuim sa numim ”realitate”.

Din spectrul cromatic pe care il percepem, culorile de cea mai inalta frecventa sunt violet, indigo si albastru. Culorile de cea mai joasa frecventa sunt galben, portocaliu si rosu. Culoarea rosie are o frecventa de aproximativ 430 de trilioane de vibratii pe secunda, cea mai mica dintre culori. Undele violet traverseaza mult mai repede un punct decat cele rosii. Daca extrapolam asta la interpretari spirituale, stim ca rosul este asociat primei chakre de jos, iar indigo-ul primei chakre de sus, deci am putea spune ca ”trecem” mai repede prin ceva (de exemplu, printr-o situatie neplacuta) cata vreme ne apropiem mai mult de natura noastra spirituala pura, indepartandu-ne de natura noastra instinctuala.

Cantitatea de energie dintr-o unda luminoasa este direct proportionala cu frecventa sa. Cu cat o unda luminoasa are o vibratie mai inalta, cu atat contine mai multa energie. Cu cat o unde luminoasa are o vibratie mai joasa, contine mai putina energie. Asta ne poate da de gandit raportat la nivelul energetic propriu si la starile asociate, pe care le resimtim zilnic.

SPECTRUL ROGVAIV

Termenul ”spectru” provine din latina, inseamna aparitie, infatisare, si a fost folosit de fizicianul Isaac Newton, in urma descoperirilor sale din secolul al XVII-lea. Spectrul rogvaiv de culori este rezultatul fenomenului de refractie. Newton a descoperit ca, atunci cand o raza luminoasa trece printr-o prisma, ea se divide in 7 culori. O singura raza de lumina pare ca se desparte in 7 culori diferite din cauza frecventelor si lungimilor de unda diferite ale culorilor.



Cand lumina cade asupra unui obiect colorat, acesta va absorbi din lumina doar acele culori care corespund structurii sale atomice. Restul culorilor se va reflecta si va da obiectului culoarea pe care noi o vedem cu ochiul liber.Aceste culori vor fi transmise de retina spre creier, sub forma de impulsuri electrice, iar creierul le va decodifica. Cand lumina alba cade pe un obiect albastru, acesta ne va aparea de culoare albastra fiindca el absoarbe toate culorile din lumina, mai putin albastrul.

Iata o concluzie foarte importanta: orice lucru, obiect, fiinta, orice este material (energie condensata), absoarbe din lumina ceea ce este, ca structura atomica, si reflecta ceea ce nu este. Deci, noi percepem, practic, cu ochiul liber si prin creierul nostru ceea ce NU este un obiect. Si numim asta ”realitate”, prin asta intelegem ce ESTE obiectul respectiv.

Prin intelegerea mai profunda a fenomenelor de reflexie si de refractie putem invata mai multe despre ce suntem si despre spiritualitate decat dintr-o biblioteca intreaga de carti sau milioane de predici. Mi-amintesc cat eram de fascinata, in copilarie, de povestea SF a omului invizibil. Ceva devine invizibil atunci cand nu reflecta lumina sau cand lumina reflectata nu este perceputa de ochi. Un geam are un indice foarte mic de reflexie a luminii. Experimentele stiintifice au reusit sa transforme un obiect in aproape invizibil prin devierea, curbarea undelor reflectate de acesta. Tot astfel s-au construit si avioanele americane de lupta, asa-zis invizibile, renumitul model ”Stealth”. Acestea au o forma care permite suprafete mici de reflexie, iar vopseaua lor are un indice mare de absorbtie a undelor electromagnetice. De aceea devin aproape invizibile pe radar.

CE SUNT REFLEXIA SI REFRACTIA?

Daca o unda luminoasa intalneste suprafata care separa doua medii transparente (aer-apa), unda sufera reflexie si refractie. Prin reflexie, unda se intoarce partial in mediul din care a venit, prin refractie isi schimba directia de propagare. Prin reflexie si refractie, unda nu-si modifica deloc frecventa, doar lungimea. Aceasta se modifica deoarece viteza de propagare a undei variaza de la un mediu la altul, raportat la vid.

O alta concluzie foarte importanta: lumina NU-si modifica vibratia, in sine. Doar atunci cand este sparta, fragmentata, in cele 7 culori, fiecare dintre acestea are o vibratie diferita. De retinut este faptul ca aceste 7 culori au vibratii diferite, dar sursa lor are mereu aceeasi vibratie, neschimbata. Intoarse la sursa, cele 7 culori nu mai exista, separate, iar vibratiile lor diferite devin una, din nou. Cum apar cele 7 culori? Cand lumina intalneste un obiect, precum prisma lui Newton. Cand energia intalneste o forma de-a sa, condensata, care are alta vibratie. Atunci, energia se adapteaza aparent la forme si la interactiunea cu ele. Se adapteaza la intalnirea sa cu sine, intr-o forma condensata. In realitatea ultima, e aceeasi energie, de fapt.

Fara lumina, nu putem percepe, vedea, absolut nimic. Practic, perceptia noastra compenseaza tocmai ce lipseste din realitate. Cum se raporteaza asta in relatiile interumane? Eu absorb din tine ceea ce sunt si reflect ceea ce nu sunt eu si esti tu. De aceea, acelasi om se poarta diferit cu oameni diferiti.

Natura mintii este de a fi neutra si asa ar putea ramane in toate aceste procese, in relationari. Ca mintea sa ramana neutra este nevoie de efort constient si sustinut. Fiindca judecata noastra are tendinta sa se alinieze imediat in functie de perceptii (care sunt interactiuni energetice, de fapt). Folosita ca instrument inconstient, mintea limiteaza imediat ceea ce percepem ca fiind realitate, in functie de propriile setari. E ca si cum ar reduce totul, tot ce exista, la sine, dar e vorba despre un fals sine. Acest ”sine” a aparut ca un cumul al setarilor anterioare ale mintii, iar aceste conexiuni neuronale sinaptice au fost create in urma perceptiilor noastre asupra ”realitatii”. In urma interactiunii energetice dintre noi si ceea ce exista in afara noastra, in urma a ceea ce numim experiente.

E ca si cum as spune ca acest corp sunt eu, e sinele meu. Dar el nu-mi apartine si se modifica in permanenta. E ca si cum as spune, despre setarile mintii, ca sunt precum setarile unui computer si acela e ”sinele” computerului. Nimic mai fals. Computerul e o masinarie nesetata, pe care o setez asa cum vreau si ii modific setarile in permanenta. E ca si cum as spune ca realitatea e ceea ce percep eu, dar exista si daltonisti, care au perceptii diferite asupra realitatii. Ce sunt ”eu”? Raspunsul este la finalul articolului.

S-a descoperit ca avem in creier o capacitate de stocare a informatiei echivalenta cu intreaga retea de internet. Aceasta descoperire stiintifica a venit ca o concluzie a constatarii ca sinapsele se pot dedubla, in lant, dubland astfel posibilitatile lor de interconectare, de legaturi neuronale posibile. Dedublarea sinapselor inseamna ca o sinapsa are o copie, aproape o clona de-a sa. De ce am avea nevoie de asa ceva, de ce ar avea nevoie creierul nostru de astfel de dubluri? Ce facem cand ne temem ca un fisier din computer poate fi sters din greseala? Il copiem altundeva. Ce putem face cu acele doua copii? Le putem modifica separat si in mod diferit, pe baza continutului initial. Dedublarea sinapselor ne demonstreaza, practic, ca ne sunt disponibile infinite posibilitati.

Ne putem ridica oricand vibratia, in mod constient, ne putem modifica aceste legaturi neuronale si ne putem schimba modul in care interactionam energetic, ne putem schimba perceptiile. Atat asupra noastra, cat si asupra celorlalti si asupra a tot ce exista. E suficient sa realizam faptul ca absorbim din tot ceea ce este ceea ce suntem noi si ca reflectam, ca pe un asa-zis refuz, restul, ce nu suntem, ce nu am integrat in noi, ce nu acceptam. E ca si cum am refuza un dar si i l-am da inapoi celui care ni-l ofera, fiindca nu ni se potriveste si, ca atare, nu ne este pe plac. Astfel refuzam sa integram diferentele si ne separam, ne delimitam de tot ceea ce exista, identificandu-ne doar cu ceea ce ne este pe plac si dorim sa absorbim, sa fim.

Asa vom trai trunchiati, fara cunostinta si constienta de tot ce exista. Si tot astfel vom avea o perceptie incompleta, limitata si trunchiata, asupra a ceea ce numim ”realitate”. E ca si cum am refuza o contopire energetica. Practic, ne ramane din realitate doar atat cat suntem capabili sa absorbim din ea, limitand-o astfel, prin noi insine. Realitatea devine ce vrem si ce alegem noi sa fie, nu ce este ea, fundamental si in totalitate. Cioplim din realitate doar atat cat reprezinta chipul si asemanarea noastra si refuzam restul. Ca si cum nu ne-ar privi, ca si cum n-ar exista.

INTUNERIC SI LUMINA

O companie britanica a produs un material atat de negru incat absoarbe toata lumina vizibila, cu exceptia unui procent de 0,035%, reusind sa stabileasca un nou record mondial. Materialul este realizat din nanotuburi de carbon, fiecare de 10.000 de ori mai subtire decat firul de par. Cand privesti acest negru profund, atat de intunecat incat formele si contururile se pierd in el, ai senzatia neplacuta ca ai privi intr-un abis.

Deci, ce este abisul, ce este intunericul? Ceva care absoarbe in foarte mare masura lumina. E clar ca intunericul absoarbe in cea mai mare masura lumina tocmai pentru ca este la fel ca ea! Mitul conform caruia intunericul este doar absenta luminii este complet demontat. Atunci, ce reflecta intunericul? Ceea ce numim intuneric sau negru este reflectarea exact a ceea ce NU este ceea ce privim sau observam. Negrul este perceput de ochii nostri ca fiind negru tocmai fiindca el absoarbe cel mai mult albul, adica este alb in cea mai mare masura. Intunericul este, in cea mai mare masura posibila, exact lumina! La acest paradox minunat chiar merita sa reflectam putin…



CROMOTERAPIA

Vibratiile culorilor au rol terapeutic. Profesorul de arte vizuale Harry Wohlfarth si Catherine Sam, de la Universitatea din Alberta, au realizat un studiu asupra unor copii cu varste cuprinse intre 8-14 ani, suferinzi de handicapuri si tulburari comportamentale. Au schimbat culorile si luminozitatea din camerele copiilor, inlocuind nuantele de galben si albastru cu portocaliu, bej si maro. Comportamentul agresiv al copiilor s-a diminuat si le-a scazut presiunea sangelui. Acelasi rezultat s-a constatat chiar si in cazul copiilor orbi. De aici se poate deduce ca expunerea la lumina si cromatica actioneaza in moduri care depasesc simturile si perceptiile noastre. Culorile sunt asociate cu afectivul si emotionalul si sunt considerate opuse mintii, partii rationale, chiar si de multi psihiatri contemporani, care folosesc cromoterapia. Totusi, este impropriu sa spunem ca ar fi culorile opuse mintii, avand in vedere ca mintea este neutra. Mai corect ar fi sa spunem ca setarile mintii pot fi depasite si transformate prin cromatica si prin tot ceea ce stimuleaza partea emotional-afectiva, iar aceasta poate crea instantaneu noi si diferite legaturi sinaptice.

In functie de vibratiile lor, culorile pot avea rol terapeutic si nu numai. Michael Kasperbauer, cercetator la US Agricultural Research Service Center din South Carolina, a demonstrat ca asezand folii rosii de plastic sub bumbac si tomate, in locul foliilor traditionale, negre sau transparente, productia a sporit cu 20%. Culoarea rosie este asociata cu expansiunea, cu agresivitatea. Expunerea la rosu, adica exact la culoarea care lipseste, de fapt, din obiectul perceput ca fiind rosu, determina privitorul s-o compenseze, s-o produca. Alte studii au aratat ca unor oameni expusi la culoarea rosie le-a sporit agresivitatea. Asta face, de fapt, ochiul: compenseaza culorile, iarprivitorul e nevoit sa compenseze vibratiile care lipsesc din tot ceea ce vede.

Astfel, prin participarea privitorului, totul redevine tot. Vibratia energiei se reintregeste ca un tot, ca un vas din cioburi sparte. Intreaga realitate nu este decat o reconstituire a vibratiei energiei, a unui tot care aparent s-a fragmentat, s-a separat. Realitatea ultima e ca acest tot nu s-a spart si nu s-a fragmentat niciodata, cu adevarat. Dovada e ca mereu exista un privitor care compenseaza vibratia care lipseste. Deci,totul redevine tot, in permanenta.

Vechii egipteni, chinezi si indieni erau adeptii cromoterapiei si o foloseau pentru a trata diferite afectiuni sau pentru mentinerea starii de sanatate. Cromoterapia a intrat intr-un con de umbra cand a fost descoperita penicilina, in 1938, si cand au inceput sa fie folosite antibioticele. Dar cercetatorii contemporani incep sa fie de acord cu vechile civilizatii si sa recunoasca din ce in ce mai mult efectele terapeutice ale cromoterapiei: culorile au impact puternic asupra psihicului uman, ne influenteaza starile si chiar sanatatea.

Glanda pineala controleaza ritmul zilnic al vietii. Ea este influentata de modul in care functioneaza creierul nostru. Mintea este neutra, e influentata de perceptii, iar perceptiile sunt interactiuni energetice, rezultate in urma experientelor. Creierul este computerul care proceseaza aceste date primite din exterior, sub forma de semnale electrice, transformandu-le in judecati si intr-un sistem coerent asupra realitatii, in functie de setarile sale neuronale (care depind de modul in care sunt create legaturile sinaptice). Setarile neuronale sunt stabilite in urma experientelor si a perceptiilor. Acestea influenteaza mintea. Cercul s-a inchis. Mintea este neutra. Ea este doar o oglinda prin care se reflecta si se refracta energia. Iata ce este, mai exact, ceea ce numim ”realitate”. Sau realitate cotidiana…

CE SUNT EU? CE ESTE REALITATEA?

Desi nu suntem constienti, ochii si corpul nostru se adapteaza in permanenta la vibratiile si la lungimile de unda din jur. Din momentul in care incepem sa avem perceptii vizuale, in copilarie, conectam aceste perceptii cu primele noastre procese de invatare. Asa apar primele setari neuronale, despre care am vorbit mai sus.

Deci, ce este realitatea, in mod fundamental? Este similara cu filmul pe care il vedem proiectat la cinematograf. Totul din film pare extrem de real, de parca am asista la acele scene in realitate. Filmul ne influenteaza, daca suntem atenti la el, daca ne acapareaza si participam la cele ce se intampla si se desfasoara pe ecran. Deci, participam si suntem prezenti acolo unde ne indreptam si ne concentram atentia. Ca efect al atentiei noastre focalizate, apar emotiile, perceptiile simultane experientei, modul prin care ne conectam energetic. Emotiilor li se subordoneaza imediat mintea, care este, de altfel, neutra. Un exemplu extrem de simplu si clar ca mintea e neutra: nu putem spune absolut nimic, nu putem avea absolut nicio parere despre gustul unui aliment pana nu-l gustam, pana nu-l simtim efectiv.

Tot ce vedem in film ne provoaca emotii, prin participarea noastra: plangem, radem, oftam. Sau ne plictisim. Cand ne plictisim si nu mai acordam atentie filmului, ne detasam. Poate privim oamenii din jur si ii vedem prinsi in actiunea de pe ecran, iar astfel devenim martorii tuturor perspectivelor. Putem deveni constienti, instantaneu, mutandu-ne atentia, de toate perspectivele existente in sala si in afara salii. Ne extindem atentia, de la atentie focalizata la atentie totala, total implicata. Exact cum definesc curentele spirituale energiile de tip Yin si Yang, feminin si masculin. De aici par sa derive majoritatea conflictelor intre barbati si femei: primii au atentie focalizata, ultimele au atentie impastiata in toate. Impreuna, contopite, energiile Yin si Yang se absorb una pe alta, intregindu-se intr-un tot energetic, cu vibratie unica.

Ce sunt eu? Energie pura, pura existenta. Care, prin constiinta, devine atentie focalizata si totodata distribuita pretutindeni, imprastiata in tot ce exista. Atentia depinde de gradul de cunostinta si de gradul de constiinta. Fara cunostinta si constiinta, avem impresia ca ramane doar non-existenta. Descartes s-a inselat spunand ”Gandesc, deci exist”. Adevarul este ca ”Exist, deci exist”. Prin constiinta, tot un fals sine, prin atentie focalizata si totodata imprastiata, percep (simt constient ca interactionez energetic) si capat cunostinta despre faptul ca exist.

De indata ce devenim constienti de altceva si ne mutam atentia de la ecran, ne amintim imediat ca realitatea nu este ceea ce vedem in film. Constatam ca exista si filmul, cu povestea lui, si ecranul pe care poate rula orice alt film, exista si spectatorii, inclusiv eu, cel care observa toate acestea, inclusiv acea persoana care este la pupitrul de comanda, dar mai ales putem vedea care este sursa filmului. Filmul de pe ecran este proiectia unui fascicul unic de lumina, care se imprastie in toate culorile si pixelii de pe ecran.

P.S. Amintiti-va, cand priviti ceva, ca vedeti exact culoarea care lipseste. Si ca VOI o compensati. :)"



Surse: http://psihologice.3x.ro, http://ro.math.wikia.com, http://www.hotnews.ro 

( "Nu exista boli"- blog)


sâmbătă, 20 februarie 2016

vineri, 19 februarie 2016

stagnare...



Acum am aflat că și-a trăi se poate măsura în "deplin", "aproape" sau "deloc"...
Acum, pe pragul altei lumi, cu-n singur anotimp, cel al stagnării, nesigură că voi mai ști și poate nici că voi discerne că nu știu, acum e vremea sa-mi cântăresc lumea.
În celalalt taler sunt eu.



joi, 18 februarie 2016

Henry Beston ("Casa cea mai îndepărtată"- fragment)


"Avem nevoie de o altă înțelegere a animalelor, una mai înțeleaptă și poate mai mistică.
Departe de lumea naturală, trăind prin artificii complicate, omul civilizat cercetează făpturile prin lupa cunoașterii sale, dar vede o imagine distorsionată.
Le tratăm cu condescendență pentru că ne apar ca nedesăvârșite, pentru soarta tragică de a fi luat forme mult sub a noastră.
Și astfel greșim, și greșim amarnic.
Animalul nu ar trebui măsurat de către om.
Într-o lume mai veche și mai completă decât a noastră, ele se mișcă complete și desăvârșite, înzestrate cu extensii ale simțurilor pe care noi le-am pierdut sau pe care nu le-am dobândit niciodată, trăind după glasuri pe care noi nu le vom auzi niciodată.
Ele nu ne sunt frați, și nu ne sunt nici inferioare; ele sunt neamuri diferite, prinse cu noi în plasa vieții și a timpului, prizoniere ca si noi ale splendorii și vicisitudinii Pământului."
Și ca paznic...o cioară

miercuri, 17 februarie 2016

- miercurea ...cuvintelor



"Cel care cunoaşte mintea atât ca nerealizată cât şi ca realizată, care ştie că ignoranţa şi cunoaşterea sunt stări ale minţii, acela este realul. 
Când ţi se dau diamante amestecate cu pietriş, tu poţi fie să treci pe lângă diamante, fie să le găseşti, dar ceea ce contează nu sunt pietrele, nu ceea ce vezi, ci vederea. 
Unde ar fi cenuşiul pietrişului şi frumuseţea diamantului fără puterea vederii? 
Cunoscutul nu-i decât o formă şi cunoaşterea nu-i decât un nume. Cunoscătorul nu-i decât o stare a minţii. Realul este dincolo." 

(Sri Nisargadatta Maharaj)


...mi-e dor de Carmen





marți, 16 februarie 2016

Asato Ma Sad Gamaya



Sursa : karmapolice

„ Din Iluzii condu-ma spre Adevar,
Din Intuneric condu-ma spre Lumina.
Din Moarte condu-ma spre Nemurire.

... Cel ce intelege cunoasterea si actiunea,
Prin actiune invinge moartea
si prin cunoastere atinge Nemurirea.

In El sunt tesute Cerul si Pamantul si toate regiunile aerului,
Si in El isi gasesc salasul Mintea si toate puterile Vietii.
Cunoaste-L drept Unul si lasa la o parte alte cuvinte.
El este podul spre Nemurire.

Dincolo de simtire este ratiunea,
Si dincolo de minte este ratiunea, esenta sa.
Dincolo de ratiune este Spiritul in Om,
Si dincolo de asta este Spiritul Universului, evolutia Totului.

Cand cele cinci simturi si mintea sunt in liniste,
Si ratiunea insasi este tacuta,
Atunci incepe Calea Suprema.

Si cand El este vazut in maretia si transcendenta Sa,
Atunci legaturile care au inlantuit Inima sunt dezlegate,
Indoielile mintii dispar, si Legea Karmei nu mai lucreaza.”

(Asato Ma Sad Gamaya)

joi, 11 februarie 2016

Gustav Klimt



"O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune."
 - Albert Camus



sâmbătă, 6 februarie 2016

vineri, 5 februarie 2016

"Tăul fără fund" schiță dramatică într-un act de Valentin Nicolau

"Personaje:

PUSTNICUL

BLĂNOSUL

Acțiunea se petrece noaptea într-un pustiu, la bordeiul PUSTNICULUI, acolo unde și gândurile sunt departe. PUSTNICUL este o prezență concretă, BLĂNOSUL pare doar că se arată, chiar dacă vocea i se aude fără dubii.

PUSTNICUL: Când am venit aici, am crezut că mor. Dar am ajuns până la urmă și nu mă mai întorc. Am venit să mor aici. Și, dacă nu mă mai întorc, nici c-am să mai mor. (Privește cerul.) Se-nnoptează. Să ne pregătim, dară. (Verifică funia care încercuiește coliba.) Funia-i la locul ei și nimic rău nu poate pătrunde. E ca toaca bătută în jurul bisericii – ține la distanță dracii… Să mor în brațele lui Dumnezeu. Și la Judecata de Apoi să-mi zică: „Tu treci la dreapta!”. Dumnezeu te judecă după inimă. Atât. (Ridică privirea spre cer. Către pasărea care planează deasupra colibei.) Măi corbule, corbule, mi-ai adus ceva de mâncare? Voi, care trăiți mia de ani și ajungeți înțelepți de renunțați la carne și mâncați doar muguri de fag primăvara și măcrișul lupului toamna, câte vedeți voi de acolo, din înalt? (Curăță de pietre și uscături spațiul dintre colibă și funie.) Păsările nu seamănă, dar culeg. De ce omul ar prigoni și judeca pasărea? Că nu ară și nu seamănă? Ară și seamănă și ea, în felul ei. „Propovăduiți Evanghelia oamenilor și la toată făptura!” Adică și păsărilor. Și animalelor.(Aprinde lampa.) Până nu am să ajung din nou ca un copil, nu pot să răzbesc în împărăția lui Dumnezeu. Știu asta și tare mă nevoiesc și mă grăbesc, dar să fii om adult e lucru greu de dezbărat, nărav mare… Cine zboară mai iute, pasărea sau mintea omului?… Fie că ești în deșert de nisip sau în deșert de poiană, aceleași păsări vin: cintezoi, codobaturi, vrăbii, rândunele, guguștiuci, pescăruși – vin la mâncare și nu se bat. Uitele! Vine și șoarecele și se învârte în jurul funiei. Ce faci măi, băiete? Vin și celelalte animale și stăm la povești. Dar noaptea vin și tulburările. Bezna, ceața, șoaptele. Auzi urlete, copacii vorbesc între ei. Scârțâie, cârâie. Țipă. Trebuie să ai credința mai mare decât muntele ca să nu ți se facă frică. Dar ți se face frică. Bine că am ligheanul cu mine. (Ridică un lighean mic de aramă.) E din metal adevărat, sunător. E bun la spălat, că nu trebuie să mânjești locul de izvor. Iau în el apă și mă duc mai la distanță să mă curăț. Nu se face să otrăvești cu murdăria trupului tău izvorul de unde se adapă toată făptura. Animalele simt mirosul omului și fug de frică. Doar dacă mirosul e de om al lui Dumnezeu se liniștesc, că știu că el nu le e dușman. Noaptea ligheanul e sfânt. Mai ales în nopțile fără lună, ca asta. Încep șoaptele. Dumnezeu strigă, diavolul șoptește. Să ai credință mai mare ca muntele și să ții în frâu libertatea dată de singurătate! Trebuie să ai o rânduială, altfel îți pierzi mințile. Ajungi puternic cu adevărat când nu-ți mai e frică decât de Dumnezeu. Atunci, nici una dintre creaturile Lui nu-ți va face rău. Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Ajută, Doamne, necredinței mele! (Se aud șoapte.)Blănosule, iar ai venit? (Se zărește o umbră mișcându-se în jurul bordeiului.) Pleacă! Pleacă! (Ia ligheanul și începe să bată în el. Se aud bătăi de aripi, ca și cum păsările și-ar fi luat zborul speriate. Se aud animale rupând-o la goană.) Pleacă, dacă îți spun!

BLĂNOSUL: Uită-te ce mâini frumoase am! Uită-te ce coadă am! Cu coada asta am domolit femeile albe. Toate mi se supun…

PUSTNICUL: Pleacă! Dispari, urâtanie! Semeni cu omul, dar ești o dihanie mai înaltă ca oricare om, ești mai neagră ca orice umbră!

BLĂNOSUL: De ce nu mă primești după funie? Îți ofer totul! Nu vezi în ce hal ai ajuns?! Eu am totul, tu nu ai nimic. Nu vezi cât sunt de frumos? De-asta mă iubește femeia albă… Lasă-l măcar pe arici să treacă.

(PUSTNICUL bate și mai tare în ligheanul de aramă.)

PUSTNICUL: Ariciul e călăuza ta. Ariciul urăște omul, că i-a cotropit teritoriul și e mereu nevoit să se retragă. Dar cu mine e bufnița. Așa că, ariciule, fă bine și fugi în treaba ta, dacă nu vrei să încapi în ghearele joimăriței.

BLĂNOSUL: Nu se aude nici o bufniță. Mai bine uită-te ce coadă am!

PUSTNICUL: Bufnița e silențioasă, căci are aripile în formă de fierăstrău și ghearele…

BLĂNOSUL: L-ai speriat pe arici!… Eu îți pot da orice. Uită-te cât sunt de frumos!

PUSTNICUL: Ești un maldăr de pământ stricat, gura-ți roșie îți pute ca un hoit. Miroase de neîndurat!

BLĂNOSUL: Uite ce frumos sunt!

PUSTNICUL: Ai ochii roșii, ca și limba-ți băloasă.

BLĂNOSUL: Uite ce coadă am! Stăpânesc toate femeile…

PUSTNICUL: Lungă și scârboasă, terminată cu un pămătuf slinos.

BLĂNOSUL: Eu îți pot îndeplini orice dorință, de ce nu mă bagi în seamă? Ești om și vrei putere. Eu ți-o pot da. Puterea! Eu…

PUSTNICUL: Taci, dihanie!

BLĂNOSUL: Dar eu sunt mut. Vorbești cu propria ta conștiință.

PUSTNICUL: Te aud șoptind, grohăind încet și sacadat.

BLĂNOSUL: Vorbește cu mine, uite ce frumos sunt!

PUSTNICUL: Ești ca un roi negru de muște. (Bate tare în ligheanul de aramă.) Ești un șuvoi de gândaci mari și negri ce curg peste coliba mea, îi strivesc pe toți, dar mâine dimineață nici unul nu voi găsi mort.

BLĂNOSUL: Și tu îți dorești ceva. Spune-mi doar și…

PUSTNICUL: Șoareci și oameni se ridică, nădăjduiesc. Și vin dureri de strică tot ce trăiesc…

BLĂNOSUL: Uite ce frumos sunt! Spune-mi, ce nu pricepi? Ce vrei să-ți descifrez?

PUSTNICUL: Minciuna e încifrată, ca și amăgirea. Vorbă găunoasă!

BLĂNOSUL: Uite cum mi se mișcă mie coada, în toate direcțiile! Nu e o amăgire. Atunci când vei descifra, vei avea toată puterea. Puterea e ca un lac fără fund.

PUSTNICUL: Puterea e ca o mlaștină. (Bate cu putere în lighean.) O înșelăciune!

BLĂNOSUL: Nu mai bate!

PUSTNICUL: Ascultă toaca, pocitanie!

BLĂNOSUL: Ascultă-ți frica, omule! Frica e mlaștină fără fund. Ascultă cum ți se desprinde sufletul de trup. Auzi cum se sfâșie carnea? Cum se sufocă sufletul? (PUSTNICUL reduce ritmul bătăilor.) Așa. Acum auzi cum ți se desprinde sufletul de trup. E de nesuportat! De nesuportat! Ai doar alternativa să te sinucizi. Ce simplu e!(Trupul PUSTNICULUI se contorsionează, suferința îl chinuie. Încetează să mai bată în ligheanul de aramă.)Doar așa poți să scapi de durerea asta de nesuportat. Sinucide-te!

PUSTNICUL: De ce lemn să mă atârn?… Cu ce tăiș să mă retez?… Care-i prăpastia să mă-nghită?

BLĂNOSUL: Prăpastia ce se cască între trupul și sufletul tău. Frica e adâncă. Fără fund… Dacă nu m-ai primit lângă tine, atunci să te doară și să nu poți suporta! Sinucide-te!

PUSTNICUL: Din tine izvorăște frica, nu din mine. Rămână la tine! (Reîncepe să bată în ligheanul de aramă.)Rămână la tine!

BLĂNOSUL: De ce nu vrei să fim prieteni? De ce nu-mi deschizi calea? De ce stai aici? De ce nu te duci la oraș să-i vezi luminile?

PUSTNICUL: Unde mă duc, numai de mine dau.

BLĂNOSUL: Cât timp dai de tine, de mine dai. Într-o zi te vei îndrăgosti de mine, atunci când îți vei da seama cât sunt de puternic. Eu te pot scăpa de chin…

PUSTNICUL: Cum?

BLĂNOSUL: Dându-ți și ție putere. Dezleagă funia! (PUSTICUL, vlăguit, caută nodul funiei.) Să fim împreună…

PUSTNICUL: Și nu-mi va mai fi frică?

BLĂNOSUL: Când ți-e frică tot timpul, frica n-o mai simți.

PUSTNICUL: Și nu va mai durea sufletul și carnea?

BLĂNOSUL: Nici o carne nu mai doare, dacă sufletul nu mai e s-o chinuie.

PUSTNICUL: Și Dumnezeu ce va zice despre mine?

BLĂNOSUL: Crezi că-i pasă? Așa, dezleagă nodul!… Încă un pic… Vei fi asemenea Lui, puterile toate îți vor fi egale. Așa, s-a slăbit strânsura… Pustiul, ca și lumea, ți se vor supune. Și vei fi frumos… Nu te opri, dezleagă, mai e atât de puțin! (PUSTNICUL rămâne ca împietrit.) Vorbește cu mine! Nu te opri! Vorbește cu mine! Și tu vei fi frumos. Uită-te la mine! Vorbește cu mine!…

PUSTNICUL: Niciodată!

BLĂNOSUL: Vorbește cu mine!

PUSTNICUL: Niciodată! (Cade la pământ și murmură încet.) Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Doamne, Iisuse Hristoase… (Se ridică cercetând bezna din jur. Nu se mai aud decât sunetele îndepărtate ale nopții.) Am fost oleacă dus pe la iad, bag seamă… Nu mai stau de vorbă cu nimeni că nu mai am timp! Trebuie să fiu numai eu și Dumnezeu! Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât lumea asta. Nici cu oamenii nu mai vorbesc. Mă rog, doar, pentru ei. Nu te poți dărui lui Dumnezeu, dacă nu te dăruiești în întregime oamenilor. Singur nu ești primit în Rai. Doamne, nevrednic sunt! În anii ăștia de singurătate am avut timp să mă cunosc și nu merit Raiul. De aceea, moartea mă înspăimântă. Mi-e teamă că nu voi fi pregătit. Puterea Duhului Sfânt se câștigă trăind netulburat. Tulburat sunt eu… Aștept aici marea întâlnire. Mi-am cioplit crucea, mi-am săpat mormântul și, când va veni clipa, intru în el. Vine ursul, mă acoperă cu pământ și zic: „La revedere! Sfârșitul nu-i aici!”… Ați ascultat vreodată dansul puișorului de găină în ou? Dialogul între cloșcă și pui înainte de a ieși din găoace? Îi spune: șarpe, șopârlă, pisică… Am fost prigonit ca o pasăre. Am arat și am semănat în felul meu. Dar nu deznădăjduiesc!

CORTINA"

...

(Tăul fără fund” este o schiță dramatică ce făcea parte dintre „visele într-un act” imaginate de dramaturgul Valentin Nicolau. Este un text scris în vara lui 2013, care nu a apucat încă să fie publicat. Urma probabil într-un alt volum, iar unele dintre ideile din ea se regăsesc reluate și dezvoltate în ultimul lui text „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, care va fi publicat curând într-un volum cu același titlu, la Editura Nemira.)

sursa:http://yorick.ro/

joi, 4 februarie 2016

"Bonsaiul care levitează."



 "little star"

"Cultivarea în miniatură a plantei este o artă botanică antică, dar compania a adăugat o șmecherie tehnologică prin care o face să leviteze.Bonsaiul zburător este format din două elemente – planta care levitează, în care este implementată un magnet de 250 de grame și care măsoară șase centimetri în diametru. Baza, care are un magnet încorporat și care este conectată la curent electric. Cei doi magneți au aceiași poli, astfel încât forța de respingere să fie bine balansată iar bonsaiul să pară că plutește pe o pernă invizibilă de energie magnetică."
(libertatea.ro)

miercuri, 3 februarie 2016

leapșa...




Am primit această provocare de la Flaviana și îi mulțumesc. >:D<

Regulile sunt următoarele:

- mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat, scriind link-ul către blogul ei în postare;
- răspunde la toate întrebările primite;
- nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
- formulează 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
- nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
- trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.


...
1. Ce preferi să citești: romane sau cărți de dezvoltare personală?
- Romane.

2. Care este primul citat care îți vine acum în minte?
- ”şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.” ( Nichita Stănescu)

3. Dacă ți s-ar oferi posibilitatea să pleci din România, ai pleca?
- NU!

4. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte / dintr-un film, cine ai fi?
 - :D "Ni Ma" din romanul lui Șerban Tomșa "Călugărul Negru".

5. Care consideri că este cea mai mare realizare a ta?
- Că am ajuns la vârsta aceasta ( 62 de ani !)

6. Care era visul tău cel mai mare în copilărie?

-  Nu mi-am preamărit nici-un vis. 
Moșul meu Petre m-a învatat că în nici-un vis nu-s...eu însămi! :D

7. Ce i-ai spune unei persoane cu visuri mărețe și imposibil de realizat în viziunea ta?
 - Lasă să ți se-ntâmple...tot!

8. Există vreo melodie care te descrie pe tine sau un moment din viața ta?
- Adagio în G Minor (Albinoni)

9. Care este prima lege pe care ai da-o dacă ai fi președinte?
 - Legea sănătății fizice, mintale si sufletești a poporului.

10. Dacă L-ai întâlni pe Dumnezeu față în față, ce I-ai spune?
- În fața lui Dumnezeu...tăcere!

11. Cine este Dumnezeu pentru tine?
- Totul 
...

Să nominalizez, îmi va fi destul de greu.
Câțiva prieteni și-au închis portițele, câțiva si-au luat pauză...și-apoi mai sunt câțiva la care nu-ndrăznesc

 Așa că, îi voi striga fără pretenția ca mă vor auzi

1.- Șerban Tomșa (scriitorul)
2.- Țuguiatul ( cel în trend..)
3.- Dan Ioanițescu (o fi bun, o fi rău...)
4. - Blue (Irisul ce se-nalță)
5. - Cristiana (om cuminte cu minte)
6. - Cornelia ( stăpâna cufărului cu amintiri)
7. - Vasile de Cugiria
8. - Carmen ( doamna visului si a realităților fără cuvinte)
9. - Karma ( poliția din adâncul Conştiinţei noastre)
10.- Oana ( în căutarea stilului, cu bucuria si frumosul de mână)
11.- Pandhora ( cuvinte cu stil sau, stilul cuvintelor)

Heeeeiiiiii....minunatilor, sunteți bine?
( unica intrebare)


Iertare Flaviana ca am iesit din tiparul postarii tale. 
Iertare! 




marți, 2 februarie 2016

Întâmpinarea Domnului sau Stretenia.



"An de an, în data de 2 februarie, Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos . La împlinirea a patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, considerat la acea dată centrul vieţii religioase a naţiunii.

După Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. Când se împlineau cele 40 de zile, mama trebuia să vină cu fiul său la Templu şi să aducă o jertfă Domnului -un miel sau un porumbel-, pentru a se împlini sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu trebuia să se purifice, deoarece ea L-a născut pe Iisus printr-un miracol dumnezeiesc. Totuși, Maica Domnului s-a supus cu smerenie Legii acelor timpuri.
Părintelui Simeon i s-a vestit că-l va vedea pe Mesia

La acea dată, Părintele şi dreptul Simeon trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu-L va vedea pe Mesia cel promis. În acea zi, Sfântul Simeon s-a dus la Templu când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea. Încă de la începutul secolului al V-lea, praznicul se sărbătorea la Ierusalim cu aceeaşi bucurie ca şi Sfintele Paşti. În schimb, la Roma, Praznicul Întâmpinării Domnului a fost orânduit, pentru prima dată, de papa Gelasiu în anul 494. Atunci, sărbătoarea religioasă înlocuia o străveche sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lunii februarie, când se împlineau numeroase procesiuni cu făclii aprinse, în jurul oraşului, în onoarea zeului Pan, numit şi Lupercus, ucigătorul lupilor.
În calendarul popular, praznicul este cunoscut sub denumirea de Stretenia (vechea denumire slavonă) şi cinsteşte ziua aducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim de sfânta lui mamă şi de dreptul Iosif.
Fecioara Maria a adus la Templu două turturele ca jertfă

Respectând porunca Legii Vechi, Fecioară Maica şi blândul Iosif, logodnicul ei, L-au adus pe Pruncul Iisus în Biserica lui Dumnezeu, pentru a respecta porunca Legii Vechi şi a Bisericii vechiului Testament: Întâiul născut de parte bărbătească era închinat lui Dumnezeu, când se împlineau 40 de zile de la naştere. Pentru împlinirea deplină a acestui ritual, Fecioara Maria şi blândul Iosif au adus la Templu ca jerfă o pereche de turturele. Cu acest prilej, la Templu se împlinea şi ritualul de curăţire a mamei după naştere.
Bătrânul Simeon L-a întâmpinat pe pruncul Iisus

În ziua acestui praznic, creştinii ortodocşi cinstesc şi momentul când bătrânul Simeon, un om al rugăciunii, vestit de Duhul Sfânt, a mers la Templu pentru Întâmpinarea Pruncului. Simeon L-a luat în braţe pe Hristos şi a rostit printre lacrimi : „ Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta”.
Profeția Sfântului Simeon

În Templu, Sfântul Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Acesta pe care-l ţin în braţe este cuvântul lui Dumnezeu şi mulţi vor cădea că nu vor asculta Cuvântul, mărturia Lui. Popoarele cele păgâne se vor scula din păcatele lor, din întunericul idolilor şi se vor lumina şi curăţi cu Botezul Fiului Tău, Fecioară. Mulţi evrei îl vor huli în toate veacurile. Până la sfârşitul lumii va fi semn de împotrivire , căci mulţi nu vor crede şi vor huli Crucea Fiului tău.

O, Fecioară Preacurată, sabie de amândouă părţile ascuţite va trece prin inima ta, când vei vedea pe Hristos Fiul tău răstignit pe lemnul Crucii, când îl vei vedea gol, străpuns la mâini şi la picioare şi mort; atunci mare jale va cuprinde sufletul tău şi ca o sabie ascuţită vor trece prin inima ta toate aceste necazuri”.
Proorocița Ana, martoră la aducerea Pruncului

În acea zi, la Templu era și proorociţa Ana, văduva de 84 de ani. Ea nu se îndepărta de Templu și slujea și ziua și noaptea, în post și rugăciune. Ca martoră a venirii Pruncului Iisus la Ierusalim, proorocița Ana îl lăuda pe Dumnezeu povestind tuturor celor care veneau la Templu despre Pruncul Iisus.

Simeon și Ana au fost vrednici să-l întâmpine pe Iisus

În textile religioase dedicate acestui eveniment religios se spune că Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi demni să-L întâmpine pe Pruncul Iisus în Templu din Ierusalim.
Întoarcerea Mariei și a dreptului Iosif la Nazaret

După profeția Sfântului Simeon, considerat cel mai de seamă prooroc al acelor timpuri, Apostolul Luca spune:” După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în cetatea lor, Nazaret. În timp, Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste el”.


( sursa: http://ampress.ro/)

Rugați-vă neîncetat!


"Doamne, miluiește-mă, că sunt un mare păcătos.

Dă-mi Doamne, duh smerit.

Tămăduiște Doamne, sufletul meu.

Doamne Făcătorul și Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gânduri rele, miluiește-mă.

Doamne, dă-mi pacea Ta.

Doamne, dă-mi lacrimi să-mi plâng păcatele și să mă pocăiesc.

Dă-mi Doamne smerenie și iubire de frate.

Doamne, milostivește-te spre mine și varsă asupra mea mila Ta."

Parintele Calistrat