Sfântul Andrei, obiceiuri și tradiții.

"Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”- fiind cel care a adus și a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre.

Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă.

Tradiția spune că noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume. Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară. Conform superstițiilor din bătrâni, ca sa te protejezi împotriva puterii lupilor si sa nu-i aduci în apropierea gospodăriei, ar trebui sa nu îți piepteni părul în această zi, sa nu torci, să nu faci curat în casa sau să dai gunoiul afară.

• Ușile și ferestrele se ung cu usturoi, iar la vitele de parte bărbătească se lipește pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.

• În această noapte, femeile înconjoară vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mâna laptelui.

• În această zi lupii se adună în haite de câte 12 și se vor despărți în ziua de Bobotează. Tot acum ei capătă darul de a-și îndoi gâtul, de aici credința că lupii „își văd coada”.
• Când lupii adunați în haite urlă se crede că ei se roagă la Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru cu care pornește în căutarea dracilor. Sf. Petru le ursește în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce.
• În această noapte lupoaicele fură cărbuni din gunoiul oamenilor ca să fete în noaptea de Sf. Gheorghe pui pe care nu îi poate găsi nimeni.
• Femeile fierb porumb sau grâu pe care le amestecă cu nuci și zahăr sau cu miere și le consumă după ce au împărțit și la vecini. Grâul se fierbe și se împarte ca să fie grâul plin de bob. În același scop se aruncau boabe de grâu pe coș.
• De ziua Sf. Andrei se mânâncă pește.

Printre tradiţiile şi obiceiurile de Sfântul Andrei se numără şi punerea de grâul la încolţit. În noaptea de Sfântul Andrei, 29 decembrie, se pune un strat subţire de grâu într-o farfurioară, pentru fiecare membru al familiei. Fiecare membru va fi responsabil de bunăstarea lui. În funcţie de cum a crescut grâul aşa va fi şi următorul an pentru respectivul membru de familie. Bătrânii spun că aspectul grâului pus de Sfântul Andrei spune ceva şi despre recoltele anului agricol ce urmează: un grâu frumos înseamnă o recoltă bogată, pe câmpuri şi în livezi.



Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.

Sfântul Andrei înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmaă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domițian (81-96).



În anul 357, moaștele Sfântului Andrei au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfințirii acestei biserici. În anul 1462, în vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus în Catedrala din Patras, în biserica cu hramul Sfântul Andrei."

sursa
traditii si ritualuri


"Noaptea de Sântandrei este una dintre cele mai terifiante de peste an, fiind marcată de o dezlănțuire a entităților demoniace întrupate în strigoi. 

Ajunsă la noi pe filieră slavă, credința în aceste spirite rătăcitoare ne aduce o noapte în care daimonologia funerară permite până și transformarea unor oameni vii în pricolici. 

Sântandreiul este considerat „cap de iarnă”. 

Fiind una dintre zilele-hotar, este guvernată de amintirea haosul primordial: cerul se deschide, animalele grăiesc, spiritele morților se întorc acasă, strigoii hălăduiesc și se adună în cete, vrăjitoarele au puteri de nestăvilit. 

Din această cauză, actele magice - îndeosebi cele apotropaice și de divinație - sunt la loc de cinste. Mai mult, etnologul Ion Ghinoiu susține că „sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou Dacic”. 

Tot el avansează teoria potrivit căreia Sântandrei este o străveche divinitate geto-dacă peste care s-a suprapus imaginea Sfântului Apostol Andrei. 

Mai puțin cunoscut este faptul că pentru vechii daci acum începea „lunga noapte de iarnă”, patronată de crăiasa zăpezilor Aurelia Eftepir. 

Se deschidea așadar, o noapte cât un anotimp, „o noapte horă, care începea cu alaiul zânelor Crăiasei Zăpezii, Eftepir, și se încheia cu alaiul celui beat de dragoste, Dragobete, în ziua împerecherii păsărilor pădurii”.

(Ion Drăgușanul - Datina, Biblia românilor).