.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Puterea pozitiva a lui Dumnezeu si puterea negativa a diavolului – demonstrate cu ajutorul encefalografului



"Iata una dintre cele mai plastice si mai profunde demonstratii a puterii sentimentelor si gandurilor, ce a fost relatata de dr. W. Jerome Stowell, medic neurolog. Iata povestea lui:

Eram un ateu convins. Eram absolut sigur ca Dumnezeu nu este altceva decat suma tuturor mintilor oamenilor si a tuturor gandurilor lor pozitive. Cat despre conceptul de Dumnezeu atotputernic, care exista mai presus de noi si care ne iubeste pe toti, avand puterea de a schimba orice in creatia sa, nu am crezut niciodata in acest tip de Dumnezeu.

Intr-o zi, am trait insa o experienta care m-a pus pe ganduri. Ma aflam intr-un laborator urias si incercam impreuna cu colegii mei sa descoperim lungimea undelor cerebrale. Am descoperit astfel un canal al lungimilor de unda, inzestrat cu o camera mach (unitate de masura) care permite separarea acestor lungimi diferite ale fiecarui individ in parte, conferindu-i acestuia o identitate mai clara decat amprentele palmelor sale. Ar trebui sa retinem cu totii acest lucru: Dumnezeu poate pastra in cer o fisa a gandurilor noastre individuale, la fel cum FBI-ul poate pastra o fisa a amprentelor noastre in fisetele sale din Washington D.C.

Ne-am propus sa facem un experiment pentru a stabili ce se intampla in interiorul creierului in momentul tranzitiei de la viata la moarte. Am ales ca subiect o femeie care a fost trimisa de familia ei la un ospiciu de nebuni, dar care a fost externata. Singura boala pe care i-au descoperit-o medicii a fost un cancer la creier, care ii afecta exclusiv echilibrul corporal. In ceea ce priveste luciditatea si starea ei mentala, femeia era exceptional de inteligenta. Stia foarte bine ca urmeaza sa moara intr-un timp foarte scurt. Am informat-o si noi de acest lucru.

Am instalat in salonul ei un aparat encefalograf, pentru a vedea ce se intampla in creierul ei in momentul tranzitiei de la viata la moarte. Am instalat de asemenea un microfon minuscul, de marimea unei monede de un shilling, pentru a afla daca are ceva de comentat in acest moment apoteotic.

Eu ma aflam intr-o camera alaturata, impreuna cu alti patru colegi si cu instrumentele pregatite pentru a inregistra tot ce se intampla. Aparatul nostru avea acul indreptat catre zero, aflat chiar in centrul scalei. In cele doua parti laterale, scala avea cate 500 de gradatii, pozitive in partea dreapta si negative in partea stanga. Ceva mai devreme am folosit acest aparat pentru a inregistra puterea folosita de o statie de emisie de 50 KW pentru a trimite un mesaj in jurul lumii. Acul aparatului a inregistrat cu aceasta ocazie 9 gradatii in partea pozitiva (dreapta).


Cand a simtit ca i s-a apropiat sfarsitul, femeia a inceput sa se roage la Dumnezeu. Ea i-a cerut Domnului sa aiba mila de cei care s-au folosit de ea cu atata dispret, dupa care si-a reafirmat credinta in Dumnezeu, spunandu-i acestuia ca stie ca El reprezinta singura putere vie care exista, care a existat si care va exista vreodata. L-a slavit pe Dumnezeu si i-a multumit pentru ca i-a permis sa se foloseasca de aceasta putere si sa ii cunoasca astfel realitatea, l-a spus de asemenea cat de mult il iubeste.

In camera alaturata, eram cu totii atat de fascinati de rugaciunea femeii incat am uitat complet de experimentul nostru. Ne-am uitat unii la altii si am vazut lacrimi curgand pe fetele noastre „stiintifice”. Subit, aparatul nostru (de care uitaseram cu totii) a scos un zumzet. Ne-am uitat la ac si am constatat ca acesta ajunsese la 500 de gradatii in partea pozitiva a scalei si ca incerca cu disperare sa depaseasca acest prag!

Cu ajutorul acestui instrument, ne-am dat seama ca cerebelul unei femei singure, aflata pe patul de moarte si in comuniune cu Dumnezeu, emite o putere de 55 de ori mai mare decat cea a unei statii de emisie de 50 KW care trimite un mesaj in jurul lumii.

Pentru urmatorul experiment, am ales un subiect cat mai diferit de primul: un barbat care se afla in spitalul nostru si care suferea de o boala sociala mortala. Creierul sau era atat de atrofiat incat era pe punctul de a muri. Barbatul era practic un maniac. Dupa ce ne-am reglat instrumentele, am trimis una din asistente cu misiunea sa il enerveze pe barbat. Femeia a reusit sa ii atraga interesul asupra ei, dupa care i-a spus ca nu mai doreste sa aiba nimic de-a face cu el. Barbatul a inceput imediat sa o injure, moment in care acul aparatului nostru a inceput sa se deplaseze in partea negativa a scalei. In continuare, barbatul a blestemat-o pe femeie si a luat numele Domnului in desert. Acul aparatului nostru s-a deplasat imediat pana la ultima gradatie negativa a scalei (-500).

Am putut inregistra astfel cu ajutorul aparatelor de masurat ce se intampla in interiorul creierului uman atunci cand acesta incalca una din Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu: „Sa nu iei in desert numele Domnului”. Am reusit sa masuram cu ajutorul aceluiasi aparat puterea pozitiva a lui Dumnezeu si puterea negativa a adversarului sau.

Am descoperit astfel ca adevarul benefic este pozitiv, iar toate gandurile nebenefice descrise perfect de Cele Zece Porunci biblice sunt negative. Daca aceste unde cerebrale pot fi inregistrate chiar si cu ajutorul aparatelor noastre obiective de masurat, cu atat mai evident este faptul ca ele pot fi inregistrate inclusiv de Dumnezeu din ceruri."

vineri, 30 ianuarie 2015

miercuri, 28 ianuarie 2015

- miercurea fara cuvinte (158)

- initiativa : Carmen

DESPRE DRUMUL INITIATIC.


”Ne aflam pe drum sau in drum, adica am intrat cu adevarat in interiorul drumului ori inca suntem in afara lui?

Indrumarea nu poate veni decat din interior, caci acolo se gaseste ceea ce Helena Petrovna Blavatsky numea vocea tacerii, sau ceea ce pentru egipteni era Zeul Launtric, Hesed al evreilor, Intimul sau Spiritul fiecarui suflet care strabate meleagurile existentelor, pentru a-si castiga intr-o buna zi eliberarea finala. Suntem oare capabili sa distingem adevarata realitate de realitatile mai mici, vagi si confuze care ne atrag spre fundaturi ce ne blocheaza progresul spiritual?

Drumul spre Autorealizare are sens unic.

Cei care privesc inapoi (asa cum a facut Orfeu cand s-a uitat la Euridice in timp ce o scotea din Infern), adica privind spre trecut si reintorcandu-se la vechile greseli sau la nostalgia de a repeta placerile efemere, starnind dorinte si reinviind capetele meduzei, risca sa se rataceasca si sa iasa de pe drum.

Calea Directa, stramta sau ingusta (cum se numeste in crestinism) nu permite indecizii, lipsa de fermitate, speculatii intelectuale, ci are nevoie de tenacitatea taurului, deinteligenta Omului Real, de forta leului si de aspiratia vulturului. Marele Sfinx al Egiptului este o sinteza a acestor elemente: are chip uman, picioarele din spate sunt de taur, labele din fata de leu, iar aripile, pe care, din pacate le-a pierdut de-a lungul timpului, sunt simbol al acvilei, pasare ce ne aminteste de zborul spre inalt si, simbolic, de scopurile spirituale pe care trebuie sa le atingem; acestea nu sunt decat cele patru elemente ale naturii si ale astrologiei ermetice: taurul reprezinta pamantul, leul - elementul foc, omul sau ingerul - elementul apa si acvila sau vulturul - aerul. Elemente comune si pentru cei patru evanghelisti care se picteaza in stil bizantin in toate bisericile ortodoxe, insotiti intotdeauna de vultur (Ioan), leu (Marcu), inger (Matei) si taur (Luca).

In vechime, elementele naturii erau asociate cu patru probe diferite care se dadeau celui care aspira la marea invatatura: exista proba de aer, de pamant, de foc si de apa. Daca iesea invingator din ele, devotul intra inauntrul Drumului si primea Marele Arcan al tuturor timpurilor, pentru a-si continua evolutia.

Traditiile stravechi ne spun ca aceste probe se dadeau in lumea fizica; fiind foarte dure, aspirantul isi pierdea de multe ori chiar viata. Pretul pentru a primi invatatura era foarte mare, insa se stia ca practica ei oferea in schimb nemurirea alchimistilor, mult ravnita Piatra Filosofala cautata prin toate colturile lumii.

Sa ne reintoarcem putin in trecut. Ne aflam in mijlocul civilizatiei vechilor egipteni, cand marii Initiati strabateau candva nisipurile imense pentru a ajunge sa se adape din intelepciunea predata in vechile piramide. Gardianul era nelipsit de la orice poarta a templului, veghea mereu cu privirea sa de fier si-i supunea pe neofiti la un dialog taios despre ceea ce cauta. Daca raspunsurile erau conforme rigorii esoterice, poarta templului se deschidea si lumina difuza il introducea pe aspirant spre prima proba, cea de foc.

Proba de foc

In fata lui se intindea un culoar foarte ingust, imprejmuit de pereti in flacari; neofitul trebuia sa mearga printre ele, fara sa le atinga. Daca-si pierdea echilibrul, risca sa fie ars de viu si doar fiind atent la fiecare pas putea trece de focul teribil. Apoi neofitului i se proba curajul si urma proba de aer.

Proba de aer

Era dus intr-un alt loc unde trebuia sa sara peste o prapastie si sa se prinda de un carlig aflat dincolo. Daca avea retineri, bineinteles ca facea saltul cu jumatate de corp, tras inapoi de frica si se prabusea in abis. Acest lucru indica lipsa determinarii, teama si imprecizie. Daca reusea, castiga proba de aer a vechilor temple de mistere.

Urma apoi proba de apa.

Proba de apa

Aceasta consta in traversarea unui lac aflat undeva in curtea templului. In el vietuiau crocodilii sacri. Neofitul primea o mantra speciala pe care trebuia sa o pronunte in timp ce inota. Daca uita cuvintele magice, singurele care puteau calma crocodilii, era devorat de acestia.

Proba de pamant

In proba de pamant aspirantul era legat intre doua blocuri de piatra care veneau spre el, amenintand sa-l striveasca. Cel care-si pierdea calmul si incepea sa se zbata ca sa scape, declansa un mecanism care nu mai oprea blocurile de piatra si acesta murea strivit. In schimb, cel care ramanea resemnat, calm si relaxat, castiga proba iar blocurile de piatra se opreau la cativa centimetri de el.

Urma apoi poate cea mai grea dintre toate probele: cea a tacerii.

Proba tacerii

Odata primit in templu, ca novice intr-ale invataturii, devotul nu facea altceva decat sa curete podelele si sa taca timp de 5 ani. Astfel ii era probata calitatea de a sti sa pastreze marele secret care urma sa i se incredinteze.

Dure probe, insa in vechime, aceasta cunoastere a Caii Directe nu se dadea oricui, tocmai pentru a nu fi profanata. Era nevoie de curaj, tenacitate, incredere si nu in ultimul rand de nazuinte extraordinare care sa invinga orice obstacol din interior sau din exterior, si doar cei capabili sa lupte in sensul vantului sau impotriva tuturor vanturilor erau demni de initiere. Doar asa se poate explica faptul ca isi dadeau si viata pentru a primi aceasta cunoastere.

In zilele noastre, aceste probe se califica altfel, pentru ca nu se mai pot da in lumea fizica. De obicei sunt integrate in ceea ce dr. Samael Aun Weor numeste "gimnaziu psihologic";cu alte cuvinte, in circumstante si situatii concrete din viata cotidiana care au drept scop descoperirea si intelegerea slabiciunilor din interiorul nostru.

Proba de foc - in zilele noastre

De exemplu, in proba de foc cineva este calomniat pe nedrept, i se pune la incercare orgoliul, este acuzat de lucruri pe care nu le-a facut. Pentru a castiga proba, nu trebuie sa reactioneze ci sa inteleaga situatia, sa raman calm si sa analizeze profund resorturile care se misca in psihicul sau: apar defecte de razbunare, de ura, de furie etc. Cel care incearca sa-si faca singur dreptate, cel care da frau liber slabiciunilor sale, pierde proba si isi inrautateste si mai mult circumstantele.

Proba de aer - in zilele noastre

Cand suntem probati prin aer, de obicei, pierdem ceva sau pe cineva drag, este o proba a detasarii, si trebuie sa invatam sa privim totul de la distanta, fara sa ne identificam. Cel care ajunge la disperare, uita ca moartea este coroana tuturor si rateaza aceasta oportunitate de a trece la un nivel superior, prin transformarea durerii morale in forta spirituala.

Proba de pamant - in zilele noastre

Proba de pamant ne pune la incercare rabdarea si increderea in Fiinta si se manifesta ca o zguduire puternica in viata noastra materiala si financiara: de obicei pierdem locul de munca, nu mai avem siguranta zilei de maine, nu mai avem o sursa de venit etc. Proba se trece prin increderea in Fiinta, pentru ca Ea este cea care schimba situatiile si misca circumstantele in favoarea sau in defavoarea noastra. Fiinta are o infinitate de posibilitati, pe cand posibilitatile noastre sunt limitate.

Proba de apa - in zilele noastre

Proba de apa reprezinta o schimbare totala de situatie si verifica abilitatea noastra de a ne adapta noilor circumstante: de la bogatie la saracie sau invers, de la succes la esec, de la glorie la mizerie; intotdeauna va trebui sa cooperam cu inevitabilul, sa ne adaptam circumstantelor, asa cum apa stie sa ia forma vasului in care este pusa. Avem nevoie sa ramanem egali cu noi insine si nimic mai mult, chiar daca suntem laudati sau criticati.

Scopul final al Drumului Initiatic este Autorealizarea - Constiinta libera %

Acest drum initiatic a fost cunoscut de toti cei care si-au propus sa iasa de pe Roata Zilelor(in limbajul vechilor azteci), de pe Roata Samsarei (cunoscuta in Orient), din aceasta vale a plangerii sau din Maya, lumea iluziei (bine stiuta de indieni) sau Matrix actual.

Acest drum initiatic a fost incercarea tuturor celor care au esuat, neintelegand pericolele, lipsindu-le tenacitatea, vointa sau rabdarea.

Acest drum initiatic a fost parcurs de toti cei care s-au imbracat in vesmintele nemuririi, folosindu-se de cea mai puternica arma a eliberarii care s-a cunoscut vreodata: cea a mortii interioare, a decapitarii budiste, a uciderii demonilor rosii ai lui Seth din Egipt sau adistrugerii defectelor noastre psihologice, daca ar fi sa folosim termeni gnostici.

Scopul final al Drumului Initiatic este Autorealizarea, adica distrugerea totala a defectului psihologic si obtinerea unui procent de suta la suta Constiinta libera, apta sa inteleaga, in mod direct, adevarurile eterne.

Pentru un individ care ajunge in acest punct, se spune ca nu mai exista mister sau intrebare la care sa nu poata raspunde, intrucat eternul i se dezvaluie total. El a parcurstoate nivelurile Fiintei, urcand acea simbolica scara a lui Iacob.

Unii nici macar nu au intrat pe Drum, inca mai bajbaie prin intuneric, altii au parcurs cateva trepte, altii urca toata scara, insa, cei mai multi, cad.

Un mare filosof a spus: "Inaltimea produce ameteala". Desi pare un truism, profunzimea acestei propozitii este imensa, pentru ca filosofii adevarati (asa-numitii "iubitori de intelepciune") aveau sintetism conceptual si puteau sa exprime multa informatie prin cuvinte putine.

Cu cat un maestru ajunge mai sus, din punct de vedere spiritual, cu atat caderea poate fi mai teribila pentru ca, de multe ori, orgoliul mistic il face sa se simta mai puternic decat este in realitate. Se stie ca demonii nu sunt altceva decat ingeri cazuti. Cel mai cazut demon a fost candva cel mai elevat inger. De aceea, un demon cait este mai valoros decat un inger care nu a cazut niciodata.

Intalnim Autorealizarea la intersectia drumului orizontal, cu cel vertical, in unirea fortelor de sus cu cele de jos.

Omul este intermediarul dintre cer si pamant si fara un corp fizic, orice progres spiritual ar fi imposibil.

Cei care cred ca se pot elibera prin simpla moarte fizica si ca dupa aceea sufletul, liber de vesmantul carnal, ar putea sa urce treptele initierii, se insala. Orice Inger, oricat ar fi el de inger, nu poate atinge urmatorul nivel, cel de Arhanghel, daca nu are corp fizic.

Pe acest drum, corpul fizic constituie un ingredient esential pentru a lucra in misterele alchimice ale transformarii plumbului personalitatii in aurul spiritului. Orice flagelare, pedeapsa, schingiuire sau chinuire a corpului fizic atenteaza impotriva legilor divine, pentru ca acest corp ne-a fost daruit ca instrument in realizarea Marii Opere si nicidecum pentru abuzuri, sinucideri, atentate etc.

Drumul orizontal este reprezentat de viata de zi cu zi, de la nastere si pana la moarte, si nu are nimic transcendental.

Cel de-al doilea este drumul revolutionar, al celor inteligenti, care au ales sa-si schimbe interiorul si sa afle raspunsuri la intrebarile esentiale: de unde vin, incotro merg, pentru ce ma aflu aici etc. Acest drum este pentru toti cei care au nelinisti spirituale, nemultumiti de iluzia materialitatii si de dogmele stiintei ateiste, pentru cei care intuiesc in ei insisi ca exista ceva palpabil dincolo, in dimensiunea "necunoscuta".

Renuntarea la oricare dintre aceste doua drumuri, in favoarea celuilalt, ne scoate de pe adevarata Cale pentru ca intersectia lor se face aici si acum, in inima, si formeaza ocruce.

Nu putem obtine aceasta cruce interioara daca traim exclusiv in drumul vertical sau exclusiv in cel orizontal: de aceea, nici ascetul care renunta la lume si traieste izolat, nici materialistul ateu care nu vede altceva decat existenta cotidiana, nu pot sa ajunga la Autorealizare. Secretul consta in a trai echilibrat in punctul din mijloc, imbinand armonios orizontala cu verticala, unire isteata dintre materie si spirit.

Marii initiati cunosteau acest lucru si se autorealizau aici, printre oameni, intrucat drumul orizontal este scoala vietii pe care o foloseau in beneficiul urcarii pe calea verticala. Ei puteau astfel sa atinga diferitele grade esoterice cunoscute in Gnoza: mai intai gradul de Buddha, de Om Real, apoi cel de Maestru, de Inger, Arhanghel, Principat, Putere etc… culminand cu gradul de Zeu sau Mare Ales. Parcurgeau astfel ceea ce se cunostea dreptCei Trei Munti, sau cele Trei Zile, faceau Marele Salt spre perfectiune, unirea cu Absolutul, atingeau mantuirea ortodoxa sau Autorealizarea gnostica. Unul si acelasi lucru, insa exprimat in termeni diferiti si, din pacate, de multe ori ne incurcam in concepte, ramanem confuzi si nu mai cunoastem adevarul. Ne impiedicam de cuvintele cazute pe langa drum si cand le culegem, nu mai stim sa facem propozitiile corecte.

Odata cu degradarea tuturor valorilor morale, etice, sociale, artistice si spirituale, civilizatia si-a inlocuit marile nazuinte cu pofte capricioase de a-si satisface "divinul" prin putina telenovela, condiment, zgomot; a inlocuit cautarea Fericirii cu cautarea Confortului; scolile de mistere au fost nevoite sa se inchida si s-au retras in locuri discrete sau chiar secrete. Acum este foarte greu sa mai ajungi la o cunoastere de tip superior, apta sa readuca la viata potentialul latent care sta inchis in interiorul fiecarui om, pentru ca tarabele spiritualitatii sunt sufocate de atata pseudoocultism, este greu sa te orientezi printre atatia maestri functionand la colturi de strada. Daca inainte omul era dispus sa moara pentru a intra pe Cale, omul modern abia daca mai are timp sa ajunga la aceste studii, fiind prins in birourile aglomerate ale institutiilor, consumandu-si foarte multa energie psihica, functionand la un program de 10-12 ore pe zi, asaltat de facturi, politica, pornografie, publicitate etc.

Si totusi Drumul Real inca mai exista si poate fi cunoscut tuturor celor care cauta sincer adevarul. Este nevoie sa ne recastigam discernamantul de a alege ceea ce ne este folositor, de ceea ce ne dauneaza."

Autor: Alina Sandra.

luni, 26 ianuarie 2015

foto net

duminică, 25 ianuarie 2015

Calea tăcerii - OM Aïvanhov

Jerzy Grotowski

„Cred că, între anumite limite, suntem condamnaţi la nelinişte. Dar limitele neliniştii la care putem rezista sunt, totuşi, bine stabilite. Dacă ne interesează cum să ne ascundem în spatele unor formule intelectuale, al unor idei, sloganuri, cu alte cuvinte: dacă în fiecare secundă minţim cu tot rafinamentul, atunci, suntem condamnaţi la nefericire. Dacă tot ceea ce dorim să realizăm este întotdeauna doar ceva călduţ, întotdeauna doar până la un anumit punct, întotdeauna „la fel ca toţi ceilalţi”, întotdeauna pentru a fi acceptaţi, atunci, suntem condamnaţi la nefericire. Dar dacă, în mod paradoxal, ne orientăm pe direcţia contrară, de la un anumit nivel apare liniştea.

Există momente când nu suntem fragmentari, când suntem în acord cu noi înşine. Şi nu la nivel intelectual, ci global. Dacă acest lucru ni se întâmplă în activitatea noastră profesională, fără îndoială că în momentul următor ne punem din nou masca noastră cea de toate zilele pentru că, altfel, în general nu se poate. Probabil vom accepta compromisuri, dar ele nu ne vor afecta activitatea profesională. Şi, în general, aceste compromisuri nu vor merge foarte departe. Probabil că se va reduce amploarea fricii noastre, o consecinţă a propriului caracter călduţ-moleşit şi a propriilor minciuni. Ea vine din faptul că ne temem să ne privim ochi în ochi cu viaţa. Pot apărea chiar şi pericole de moarte, dar vom fi în stare să le facem faţă. Pentru că există o legătură directă între nelinişte, lucrul făcut pe jumătate sau de mântuială şi frică, iar a răspunde unui pericol este posibil doar dacă te întorci la sursă, la izvor; numai că izvorul vieţii începe să funcţioneze cu adevărat abia după ce încetează cârpeala, minciuna şi moleşeala.“

(Jerzy Grotowski, „Teatru și ritual. Scrieri esențiale
)

marți, 20 ianuarie 2015

luni, 19 ianuarie 2015

duminică, 18 ianuarie 2015

''O perfecta zi perfecta" - Martin Page


”Am avut prieteni, prieteni adevarati, amici, colegi... Era placut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, departarea, minciuna, inclinatia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescand, egoismul, lasitatea, orgoliul, spiritul serios, ranile tacute, facute si primite, loviturile imbracate in zambete si indiferenta, din pricina tuturor acestor daunatori, nu mi-a mai ramas astazi nici unul. Si nu e trist. Faptul ca asta nu e trist este poate trist, dar, in sine, nu e trist. Nu mi-as dori prietenii care nu rezista presiunii timpului si a vietii, Nu exista o ruptura brutala, nici certuri dramatice, prieteniile noastre se sfarsesc natural, fara tipete, fara ciocniri vizibile. Putin cate putin, firele care ne leaga se taie, sunt atat de subtiri si de numeroase, incat nu ne dam seama; sunt fire de par prin care curge un amestec din sangele nostru. Intr-o buna zi, ne dam seama ca legaturile capilare sunt desfacute: prietenii nostri au devenit ceilalti. Oameni. Din cand in cand, gasesc pe robot mesaje din partea acestor disparuti care ma invita la mese cu fosti, la regasiri, la "Alo, ce-ai mai facut?" Pentru ca neaparat trebuie sa sa fi facut ceva, nu e de ajuns sa fii. Cel mai bine e sa fii ajuns cineva, de preferinta altcineva. Inainte nu erai aproape nimeni, doar tu insuti.(...) Ii iubesc pentru totdeauna, nu voi uita prietenia noastra. Dar nu ne mai vedem, nu mai impartasim nimic. Prietenia noastra a incetat sa mai respire; si chiar daca a fost asasinata, e vorba de o moarte naturala. Ca prieteni, au murit. E trist. Ca fiinte omenesti, sunt vii. E si mai trist. Dar nu fiintele omenesti le iubeam in ei, ci prietenii. Toate acestea au trecut, nu ma sunt adevarate. au ramas amintiri mai vii decat aceste reuniuni mortuare. Trebuie uneori sa ai curajul de a-i ucide pe toti cei pe care i-ai iubit si care, in ciuda tuturor aparentelor, se complica prin a ramane in viata fara sentimentele care ne uneau si ne hraneau cu una si aceeasi afectiune (...)”

Vom avea...




Vom avea...
acele luminii,
furia vulturului când își zdrobește ciocul îmbătrânit,
și vorbirea umectată a vântului.
Și-nsemnați precum semințele pierdute ,
ne vom trezi - constiință a pamantului !

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

fum de tigara...


A fost odată...ce n-o sa mai fie niciodatăăă, un barbat care isi iubise femeia.... atat de mult incat era sigur ca dragostea lui ii arsese trupul dragei-lui, de trecuse in urmatoarea dimensiune...
Albise inainte de vreme, dar el povestea ca numa asta i-a reusit - sa-si accelereze biologicul si sa-ntreaca logicul celorlalti.
Eu nu l-am intrebat de albul parului ci, numa de ce il gaseam in zori de zi modeland un trup de femeie din nisipul de pe tarmul marii...de ce nu priveste rasaritul ci numa cum valurile acopera incet-incet formele efemere.
Ramanea in genunchi cu tigara aprinsă si lipită de tampla dreapta...
Mi-a raspuns: ”O modelez asa cum am simtit-o, numa ca marea imi arata asa cum era...”
Hmmm...Ma lua de inima si ma uitam la fumul tigarii si plangeam...o plangeam pe ea, pentru ca de fapt ea il pierduse pe el ...
Poza asta mi-a amintit de tigara de atunci ....



joi, 15 ianuarie 2015

InspirationZ


”în arta recunoastem totul si ne reamintim totul ”

miercuri, 14 ianuarie 2015

luni, 12 ianuarie 2015

Culoarul din mânecă - de Nina Cassian




”Îmi trebuie un loc foarte, foarte ascuns.
Durerea nu se poartă la frunte, la revere.
Poate-o grădină strâmtă cât două echere,
C-un lăutar lemnos, de patru ani neuns.
Nu trebuie să vezi cum cad frumos de sus.
M-acopăr. Nu-i nimeni alături.
O voce de ac, umblătoare prin pături,
Îmi coase harnic zgomotu-n auz.
E gata capul meu de mâine dimineaţă
(Cel pentru clătinat şi purtat sub umbrele)?
O pereche de mâini cu mănuşa pe ele
Aşteaptă, în sertar, să-i umble peste faţă.
Nu vezi că trupul meu nu mai iese de-aici?
Sosiile-n ştafetă vor bate bulevarde,
Aceiaşi ochi, aceleaşi gene sparte
Cu spori prăfoşi ca-n tufe de ferigi.
Cel pentru care am murit va râde.
Prea multe fete somnoroase-n joc.
Aceea-i! Ba aceasta-i!
Îmi trebuie un loc
Foarte ascuns, cât sufletul urât e.”



(- pictura: Igor Medvedev)

in illo tempore


duminică, 11 ianuarie 2015

Cubul


”Studiile din domeniul psihologiei sugereaza ca nu exista doua persoane care sa aiba aceeasi personalitate. Comportamentele noastre sunt diferite, iar testele de personalitate au fost concepute pentru a se afla anumite date principale despre comportamentul observabil al unei persoane.

Primele teste de personalitate au aparut in anul 1920 si aveau scopul de a oferi un sprijin in selectarea de personal, in special in cadrul armatei. De atunci, au fost dezvoltate o serie de teste de personalitate optimizate pentru diferite scopuri. Scopul urmatorului test de personalitate este acela de a te ajuta sa te cunosti mai bine si de a te distra in timpul acestui proces.

Cubul – Testul personalitatii tale

Este foarte important ca urmatoarele instructiuni sa fie respectate in ordine si sa fii cat mai sincer cu putinta.

1. Imagineaza-ti un camp. Descrie aceasta imagine pe care ai avut-o. Cat de mare este acest camp? Cum arata terenul acestui camp? Este uscat, verde, plin de flori, bine tuns?

2. Gandeste-te la un cub. Acum, pune acest cub in mijlocul campului tau. Cat de mare este acest cub? Ce culoare are cubul? Descrie suprafata cubului.

3. Gandeste-te la o scara. Cat de lunga este aceasta scara? In ce loc de pe camp se afla aceasta scara?

4. Gandeste-te la un cal. Ce culoare are calul? Ce face calul? Unde se afla calul in raport cu locatia cubului?

5. Gandeste-te la niste flori. Unde se afla florile si cat de multe sunt?

6. Gandeste-te la conditiile meteorologice. Ploua, este insorit, sau are loc o furtuna?

7. Imagineaza-ti acum intregul scenariu pe care l-ai descris pana acum. Asigura-te ca acasta imagine este foarte clara in mintea ta.
ANALIZA
Campul

Campul este reprezentarea mintii tale. Marimea acestuia este reprezentarea cunoasterii lumii din jurul tau si a vastitatii personalitatii tale. Modul in care arata campul (uscat, plin de flori) reprezinta impresia pe care o creeaza personalitatea ta la prima vedere.

• Un camp uscat/arid inseamna ca te apropii mai mult de partea pesimismului.

• Un camp plin de flori inseamna ca te apropii mai mult de partea optimismului.

• Un camp bine tuns sugereaza ca ai tendinta de a fi o persoana precauta si analitica.

Cubul

Cubul te reprezinta pe tine insuti. Dimensiunea cubului este ego-ul tau. Suprafata cubului reprezinta tot ceea ce este observabil despre personalitatea ta, sau poate ca este ceea ce ti-ai dori sa creada ceilalti despre tine. In cazul in care cubul are o suprafata specifica (marmura, lemn etc.), determina textura acestei suprafete. De exemplu, marmura este neteda, iar lemnul este o suprafata aspra. Suprafata poate fi:

Neteda – este o persoana blanda. Esti foarte atent sa nu-i ranesti pe ceilalti si incerci sa nu-i faci sa se simta inconfortabil in prezenta ta.

Aspra – esti o persana foarte directa. Ai obiceiul de a fi foarte direct in exprimare si foarte onest, indiferent de modul in care s-ar putea sa reactioneze ceilalti la felul tau de a fi. Nu prea iti pasa prea mult.

In cazul in care suprafata este denivelata sau plina de ghimpi s-ar putea sa ai o atitudine jignitoare fata de cei din jurul tau, sau iti face placere sa-i critici pe ceilalti si sa-i faci sa se simta inferiori fata de tine.
Culoarea cubului

Culoarea cubului reprezinta o analiza aprofundata a personalitatii tale. Fiecare culoare poate reprezenta o emotie sau o intreaga personalitate. Cu toate acestea, urmatoarele sunt cele mai frecvente:

Rosu – esti o persoana activa din punct de vedere fizic si te bucuri de lumea din jurul tau prin intermediul tuturor celor cinci simturi.

Galben – Esti o persoana sociabila si pui mare pret pe propria ta individualitate.

Albastru – Esti o persoana inteligenta si respecti idealurile fiecarui individ.

Violet – Esti inteligent dar ai o mult prea mare doza de perfectionism. De asemenea, esti misterios.

Gri – Esti sigur pe tine, calm si ai tendinta de a face lucrurile in felul tau. Independenta de defineste intr-o mare masura.

Negru – Ai un sentiment puternic de individualitate, independenta si te bucuri de momentele petrecute in singuratate.

Alb – Iti place simplitatea si esti o persoana buna cu cei din jurul tau.

In anumite cazuri, caracteristicile fizice ale cubului sunt unice:

Un cub care are o suprafata transparenta descrie o persoana care are tendinta de a-si exprima sentimentele si gandurile cu ceilalti. Increderea de a-ti arata gandurile si senimentele interioare presupune un grad foarte mare de sinceritate din partea ta.

Un cub format din apa/gheata descrie o persoana care le permite influentelor exterioare sa o influenteze in mod complet. Personalitatea ta este mult mai sensibila la presiune sociala, relatii si alti factori de mediu.

Un cub gol descrie o persana care pune mai mult pret pe lucrurile exterioare, neglijand de cele mai multe ori aspectul exterior. Asta nu inseamna ca nu ai nimic de oferit din interiorul tau.

Un cub de metal/ de piatra inseamna ca ai o integritate puternica. Personalitatea ta este atat de puternica incat nu poate fi influentata de forte exterioare. Esti o persoana dominanta si consistenta in comportament.

Scara

Scara reprezinta obiectivele tale. Lungimea scarii determina marimea scopurilor pe care le urmaresti. O scara mica reprezinta obiective simpliste. Locatia cubului este de asemenea importanta. Distanta dintre scara si cub reprezinta concentrarea si efortul pe care-l depui pentru indeplinirea scopurilor tale. O scara construita langa cub implica faptul ca in prezent depui efortul si concentarea pentru a-ti atinge scopurile.

Calul

Calul reprezinta partenerul ideal. Calul se poate juca, poate alerga sau se poate odihni langa cubul personal.

Un cal jucaus implica faptul ca partenerul tau nu ia mult prea in serios relatia in care sunteti implicati.

Un cal care alearga implica faptul ca partenerul tau nu poate fi intotdeauna in jurul tau.

Un cal care doarme sau care se odihneste implica faptul ca partenerul tau este pe deplin implicat relatia dintre voi doi.

Culoarea calului

Culoarea maro este cea mai intalnita. Asta inseamna ca nu cauti ceva in mod special intr-un partener.

Un cal negru inseamna ca partenerul tau este imprevizibil si misterios. De asemenea, inseamna ca nu te vei plictisi prea usor de relatia cu aceasta persoana. In acest caz, partenerul este cel dominant.

Un cal alb inseamna ca partenerul tau este loial. Cu toate acestea, cu timpul, lucrurile pot deveni plictisitoare intre voi doi.

Florile

Florile sunt reprezentarea familiei si a prietenilor tai. Numarul florilor determina popularitatea pe care o ai. Locul in care se afla acestea determina cat de apropiat esti fata de cercurile tale sociale. Culoarea florilor poate descrie, de asemenea, sentimentele pe care le ai fata de colegii sau de prietenii tai.

Conditiile atmosferice

Ploaia simbolizeaza problemele tale. Intensitatea ploii simbolizeaza gravitatea problemelor. Ceata reprezinta incertitudinea si misterul, sau o criza de identitate. O vreme insorita sau o vreme frumoasa reprezinta o atitudine increzatoare, plina de optimism. Un vant puternic sugereaza faptul ca iti faci griji cu privire la viitor.”

miercuri, 7 ianuarie 2015

luni, 5 ianuarie 2015

”Foarte, foarte rar, şi doar in nopţile cu lună plină, oamenii mai ies de pe pilot automat, şi urlă, şi urlă...”



- aforism: Octav Bibere

T.S.Eliot - Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock

”Să mergem deci, tu şi cu mine,
Cînd seara s-a întins pe cer în fine
Asemenea unui bolnav cloroformizat pe masă;
Să mergem, prin anume străzi pe jumătate moarte
Şi prin alei bolborositoare
De nopţile fără somn în hoteluri ieftine de-o noapte
Şi birturi cu rumeguş şi cu găoci de stridii:
Străzi care se urmează una-ntr-alta ca o ceartă rea, sîcîitoare
Şi cu subînţelesuri ce sunt nişte insidii
Care te-mping spre o aceeaşi mare întrebare...
O, să nu-ntrebi "Şi ce mai e şi asta?",
Să mergem să ne facem vizita.
Prin cameră femeile se învîrtesc de colo pînă colo
Pălăvrăgind despre Michelangelo.
Ceaţa gălbuie care-şi freacă spinarea de ferestre,
Fumul gălbui care îşi freacă nasul de ferestre,
S-a lins pe bot prin ungherele înserării,
A mai întîrziat prin bălţile care s-au strîns în rigolele murdare,
Lăsînd să-i ningă lent funinginea din coşuri pe spinare,
Şi s-a prelins pe sub balcoane, apoi deodată a zvîcnit,
Şi apoi, văzînd că-i doar o seară blîndă de octombrie,
S-a încolăcit în jurul casei şi a adormit.
Şi într-adevăr, are să mai fie vreme
Şi pentru fumul gălbui şerpuind de-a lungul străzilor umezi
Frecîndu-şi iar spinarea de fereşti;
Mai este vreme, are să mai fie vreme
Să-ţi compui faţa să faci faţă feţelor pe care le întîlneşti;
Mai este vreme să ucizi şi să creezi,
Vreme pentru lucrările şi zilele acestor mîini
Care-ţi ridică şi-ţi aruncă în farfurie vreo întrebare;
E vreme pentru tine şi vreme pentru mine,
Şi vreme pentru-o sută de indecizii,
Şi vreme pentru o sută de viziuni şi revizii,
Pînă să ne luăm ceaiul cu pîinea prăjită bine.
Prin cameră femeile se învîrtesc de colo pînă colo
Pălăvrăgind despre Michelangelo.
Şi într-adevăr are să mai fie vreme
Să mă întreb "Am să-ndrăznesc?" şi "Am să am curaj?",
Şi vreme să mă întorc şi să cobor pe scară,
Cu un loc chel în creştet, mai ascuns de franj —
(Şi se va spune: "Uite cum începe să chelească!")
Jiletca mea, gulerul urcîndu-mi sus pe gît, după moda bărbătească,

Cravata înfoiată şi modestă, pusă-n valoare de un ac simplu, mare-
(Şi se va spune: "Uite, ce braţe şi picioare, ca nişte scobitoare!")
Am să-ndrăznesc
Să tulbur un întreg univers?
Şi-ntr-un minut e vreme întreagă
Pentru decizii şi revizii pe care-o altă clipă le reneagă.
Căci eu le-am cunoscut toate acestea, le-am trăit pe toate —
Ştiu serile, şi dimineţile, şi după-amiezile incerte,
Mi-am drămuit viaţa cu linguriţa de cafea;
Le ştiu, glasurile care se sting şi mor inerte
Prin muzica abia răzbătînd din odăi depărtate.
Şi ce pretenţie aş mai putea avea?
Şi-am întîlnit şi ochii, îi ştiu de fiecare dată —
Ochii fixîndu-se într-o frază bine formulată,
Şi cînd şi eu sunt pus în formulă, prins cu un ac,
Cînd sunt înfipt cu acul şi mă zbat pe perete,
Acum cum aş mai putea începe
Să-mi scuip mucurile moarte ale zilelor stinse?
Şi ce pretenţie aş mai putea avea?
Şi-am cunoscut şi îmbrăţişările, le ştiu —
Braţele prinse în brăţări, albe şi dezgolite
(Însă în bătaia lămpii suflate cu puf castaniu!)
Şi să mai fie din rochii ridicîndu-se cîte un parfum
Care mă face iar să divaghez acum?
Braţele lăsate pe-o tăblie, sau în şal înfofolite.
Şi ce pretenţie aş mai putea avea?
Şi cum ar trebui să încep?
....
Să spun, m-am plimbat în amurg pe străzi înguste
Şi-am urmărit fumul urcîndu-se din pipele unor bărbaţi
Doar în cămaşă, opriţi la ferestre, însinguraţi?...
Eu ar fi trebuit să fiu o pereche de căngi hirsute
Grăbindu-mă pe fundul mărilor tăcute.
....
Şi după-amiaza, seara, doarme atît de liniştită!
Alene mîngîiată de o mînă obosită,
Şi adormită... languroasă... sau se dă îmbolnăvită,
Sau răsturnată pe podea, aici alăturea de tine şi de mine.
Şi-ar trebui, cînd mi-am băut ceaiul cu prăjiturele fine,
Să am puterea să împing lucrurile pînă la încheierea lor firească?
Dar chiar dacă am plîns şi am ţinut postul, am plîns şi m-am rugat,
Chiar dacă mi-am văzut capul (care începe să chelească) adus pe-un taler şi purtat,
Eu nu sunt un profet — şi nici nu e vreun lucru mai de seamă;
Eu mi-am văzut clipa de măreţie pîlpîind,
Valetul etern m-a aşteptat cu pardesiu-n mînă să-l îmbrac, pufnind,
Şi-ntr-un cuvînt, şi mie mi s-a făcut teamă.
Şi dacă s-ar mai spune c-a făcut osteneala,
După ce s-a servit ceaiul, în ceşti de porţelan,
Şi după vreo conversaţie, despre mine, despre tine, puţin mai personală,
S-ar mai spune c-a făcut osteneala,
Să-nchizi totul într-un surîs deodată,
Să strîngi tot universul într-un gogoloş, în mînă,
Şi să-l rostogoleşti spre aceeaşi întrebare colosală,
Să spui: "Sunt Lazăr, iată, vin dintre morţi,
Şi m-am întors să vă spun totul, tot am să vă spun" —
Dacă, potrivindu-i o pernă la-ndemînă,
I-ai spune ei: "Dar nu asta am vrut să spun.
Nu era deloc asta".
Şi-ar fi făcut, adică, osteneala, să te asculte,
Ar însemna atunci c-a făcut osteneala,
După amurgurile prin portaluri, şi pe străzile stropite,
După romanele, şi ceştile de ceai, şi rochiile care atîrnă pe podea-
Şi după astea, şi încă altele, mai multe? —
Şi nu mai poţi să spui exact ce-ai vrut să spui!
Dar ca o lanternă magică iscînd reţeaua nervilor pe un perete:
Ar mai fi însemnat c-a făcut osteneala
Dacă atunci cînd aşezi o pernă sau dai la o parte un şal,
Şi, întorcîndu-te către fereastră, deodată spui:
"Dar nu-i asta deloc, nu aşa,
Nu asta am vrut să spun".

.....
Nu! eu nu sunt Prinţul Hamlet, nici n-am vrut să fiu;
Sunt doar un gentilom din suită, pot să fiu
Bun să-i sporesc suita, sau la începutul vreunei scene,
Să-i dau sfaturi prinţului; unealtă bună, neîndoios,
Un om atent, şi gata să se dovedească de folos,
Cu simţ politic, precaut şi meticulos;
Şi mînuind vorbe alese, doar puţin cam opac;
Parcă alunecînd către ridicul chiar, din vreme în vreme —
Cam cum ar fi — Nebunul.
Îmbătrînesc... îmbătrînesc...
Am să port pantalonul suflecat, tineresc.
Să-mi fac cărare la spate? Să îndrăznesc să mănînc piersici crude?
Am să port pantaloni sport, să mă plimb pe plajă, printre pietre ude.
Şi-am ascultat sirenele cîntîndu-şi, una alteia.
Mie nu cred că-mi vor cînta.
Şi le-am văzut purtate înspre larg de valuri
Şi netezind părul cărunt al valurilor spulberate
Cînd vîntu-mpinge valurile albe şi întunecate.
Şi-am adăstat în iatacurile mării adînci
Lîngă sirenele cu creştetul de ierburile mării încununat
Pînă cînd glasurile omeneşti ne-au trezit — şi atunci ne-am înecat.”


duminică, 4 ianuarie 2015

José Micard Teixeira:



“Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogantă, ci pur și simplu pentru că am ajuns într-un punct al vieții mele în care nu mai vreau să irosesc timp cu ceea ce-mi displace sau îmi face rău. Nu mai am răbdare pentru cinism, critică și cereri exagerate de orice natură. Mi-am pierdut dorința de-a le face pe plac celor care nu mă plac, să-i iubesc pe cei care nu mă iubesc și să le zâmbesc celor care nu vor să-mi zâmbească. Nu mai pierd un singur minut cu cei care mint sau manipulează. Am decis să nu mai coexist cu pretinsul, ipocrizia, falsitatea și cu laudele ieftine. Nu tolerez nici erudiția selectivă, nici aroganța academică. Și nici nu mă adaptez la bârfa mondenă. Urăsc conflictul și comparațiile. Cred într-o lume a contrariilor și de aceea îi evit pe oamenii cu personalități rigide și inflexibile. Îmi displac lipsa de loialitate și trădările între prieteni. Nu mă împac cu cei care nu știu să facă un compliment sau să spună un cuvânt de încurajare. Exagerările mă plictisesc și am greutăți în a-i accepta pe cei cărora nu le plac animalele. Și peste toate acestea, nu am răbdare pentru oricine nu-mi merită răbdarea.”

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Îți poți transforma tristețea


”În societatea și cultura în care trăim și care sunt necruțătoare și competitive, cuvintele mele vor putea să-ți pară imposibil de pus în practică. Și totuși, dacă într-adevăr ai suferit sau suferi, dacă ai atins fundul prăpastiei, tocmai tu mă poți înțelege.

Ceea ce va rămâne într-adevăr din noi e ceea ce am dat și nu ceea ce am primit. Am avut totul de la Dumnezeu, în momentul în care ne-am născut. Nu avem nevoie de nimic altceva.

Rugăciunea pe care o spun în fiecare zi, atunci când mă trezesc este: Dumnezeule, ajută-mă să te aleg, să fiu cu Tine în orice întâmplare pe care o trăiesc, mică și neînsemnată. Numai astfel pot transforma suferința în semnificație, înfrângerile în creștere. Numai așa reușesc să dăruiesc bucurie, veselie, seninătate, înțelepciune și tărie acelora pe care îi întâlnesc. 

Se simte, se vede atunci când pe dinăuntru ești senin, bucuros, când inima îți râde chiar în mijlocul unor suferințe sfâșietoare. Chiar și fără a vorbi. Pare că, în mod misterios, în aer se răspândesc valurile emise de inima ta veselă. Nu spun că poți să-ți schimbi viața, însă pe tine însuți, da!

Viața poate fi teribilă și fantastică, blândă și amară, ușoară și grea, dar așa e ea. Putem însă să ne schimbăm stare de spirit, atitudinea noastră de viață. Putem să creăm în noi o stare de seninătate. Putem deveni niște persoane simpatice, nu plictisitoare. Bucuroase. Care știu să izbucnească în râs din inimă. Care știu să se elibereze de amărăciunea pe care o țineau în ei de multă vreme.

(Valerio Albisetti: ”Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin”)

vineri, 2 ianuarie 2015

Pablo Neruda - ”Interzis”


”E interzis...
E interzis sa plangi fara motiv,
sa te trezesti dimineata fara sa stii ce vei face,
sa-ti fie frica de amintirile tale.
E interzis sa nu zambesti in fata problemelor,
sa nu lupti pentru ceea ce crezi,
sa renunti de frica.
E interzis sa nu incerci sa-ti transformi visele in realitate.
E interzis sa nu fii tu insusi in fata altora,
sa te prefaci in fata persoanelor care nu te intereseaza,
sa fii dragut doar cu cine isi aminteste de tine,
si sa uiti pe toti acei care te iubesc.
E interzis sa nu faci tot ce poti pentru tine,
sa-ti fie frica de viata si de consecinte,
sa nu traiesti orice clipa ca si cum ar fi ultima.
E interzis sa simti lipsa persoanei iubite fara sa fii fericit,
sa uiti ochii si zambetul sau
doar pentru ca strazile voastre la un moment dat au incetat sa se imbratiseze.
..........
E interzis sa nu-ti cauti fericirea,
sa nu-ti traiesti viata pozitiv,
sa nu te gandesti ca putem fi mai buni,
sa nu simti ca fara tine aceasta lume nu ar mai fi aceiasi.”

(desen: Derek Hess)