ENERGIA KUNDALINI

”Un motiv este că orice cunoaștere despre kundalini sau despre căile esoterice ale bioenergiei – căile interioare ale elanului vital – sunt generale. Acestea diferă de la individ la individ; rădăcina nu va fi aceeași. La persoana A va fi diferită, la persoana B va fi diferită, la persoana C va fi diferită. Viața ta interioară are o individualitate, deci când dobândești ceva prin cunoaștere teoretică nu va fi de ajutor – poate fi un obstacol – pentru că nu este despre tine. Nu poate fi despre tine. Vei cunoaște despre tine doar atunci când mergi în interior.

Sunt chakre, dar numărul diferă la fiecare individ. Cineva poate avea șapte, cineva poate avea nouă; cineva poate avea mai multe, cineva poate avea mai puține. Acesta este motivul pentru care s-au dezvoltat atâtea tradiții. Budiștii vorbesc de nouă chakre, hindușii vorbesc de șapte, tibetanii vorbesc de patru – și toți au dreptate!

Rădăcina energiei kundalini, canalul prin care trece kundalini, este deasemenea diferită cu fiecare individ. Cu cât mergi mai mult în interior, cu atât mai ești mai specific. De exemplu, în corpul tău, fața este elementul cel mai specific, iar la față ochii sunt chiar și mai specifici. Fața este mai vie decât orice altă parte a corpului; de aceea capătă o individualitate. Poate că nu ai observat că odată cu o anumită vârstă – în special odată cu maturitatea sexuală – fața ta începe să ia o anumită formă, care se va menține, mai mult sau mai puțin, pentru toată viața. Înainte de maturitatea sexuală fața se schimbă destul de mult, dar odată cu maturitatea sexuală individualitatea ta este fixată și primește un tipar, iar acum fața va fi mai mult sau mai puțin aceeași.

Ochii sunt chiar și mai vii decât fața, și ei sunt atât de specifici încât se schimbă în fiecare moment. Dacă cineva nu atinge iluminarea, ochii nu sunt niciodată ficși. Iluminarea este un alt gen de maturitate.

Odată cu maturitatea sexuală, fața devine fixă, dar există o altă maturitate în care ochii devin ficși. Nu poți să vezi vreo schimbare în ochii lui Buddha: corpul său va îmbătrâni, el va muri, dar ochii săi vor continua să fie aceiași. Acesta a fost unul din indicii. Când cineva atinge starea de nirvana, ochii săi sunt singura poartă prin care cei din exterior pot ști dacă omul a atins-o într-adevăr.

Acum ochii nu se schimbă niciodată. Totul se schimbă, dar ochii rămân aceiași. Ochii sunt expresia lumii interioare.

Dar kundalini este încă și mai profundă.

Nici o cunoaștere teoretică nu este de ajutor. Când ai o anumită cunoaștere teroretică, începi să o impui asupra ta. Începi să vizualizezi ca lucrurile să fie așa cum ai fost învățat, dar ele pot să nu corespundă cu situația ta particulară. Atunci se creează multă confuzie.

Trebuie să simți chakrele, nu să ai o cunoaștere despre ele. Tu trebuie să simți; trebuie să trimiți particule care să simtă în interiorul tău. Numai când îți simți chakrele și energia kundalini și canalul său, este de ajutor; altfel, nu este de ajutor. De fapt, cunoașterea a fost foarte distructivă în ceea ce privește lumea interioară. Cu cât este câștigată mai multă cunoaștere, cu atât mai mică este posibilitatea de a simți lucrurile reale, autentice.

Începi să impui ceea ce știi asupra ta. Dacă cineva spune, ”Aici este chakra, aici este centrul”, atunci începi să-ți vizualizezi chakra în acel loc; și poate că nu este deloc acolo. Atunci vei crea chakre imaginare, și apoi, datorită imaginației tale, va începe un flux de energie care nu va fi kundalini ci simplă imaginație – un fenoment complet iluzoriu, de vis.

Odată ce poți să vizualizezi centrii și poți să creezi un kundalini imaginar, atunci poți crea orice. Atunci experiențe imaginare vor urma, și îți vei dezvolta o lume cu totul falsă în interiorul tău. Lumea care există în afară este iluzorie, dar nu atât de iluzorie ca cea pe care o poți crea în interior. Tot ceea ce este în interior nu este neapărat real sau adevărat, pentru că și imaginația este în interior, și visele sunt în interior. Mintea are o facultate – o facultate foarte puternică – de a visa, de a crea iluzii, de a proiecta.

De aceea este bine să începi meditația complet inconștient de kundalini, de chakre. Dacă dai de ele, atunci e bine. Poate că vei ajunge să simți ceva; doar atunci întreabă. Poate că vei începe să simți o chakră cum lucrează, dar lasă mai întâi să vină simțirea. Poate că vei simți energia cum se ridică, dar lasă ca simțirea să vină mai întâi. Nu îți imagina, nu te gândi la asta, nu fă nici un efort intelectual să înțelegi dinainte; nu este necesară nici un fel de noțiune prealabilă. Nu doar că nu este necesară, dar este cu siguranță dăunătoare.

Și încă un lucru: energia kundalini și chakrele nu aparțin anatomiei tale, fiziologiei tale. Chakrele și kundalini aparțin corpului tău subtil, lui sukshma sharira, nu acestui corp, corpului grosier. Desigur, există puncte corespondente. Chakrele fac parte din corpul tău sukshma sharira[1], dar fiziologia și anatomia ta au puncte care le corespund. Dacă simți o chakră interioară, doar atunci poți simți punctul aferent din corp; altfel, poți diseca întregul corp, dar nici o chakră nu va fi găsită.

Toată discuția și toate așa-zisele dovezi și toate pretențiile științifice cum că corpul tău grosier are ceva gen kundalini sau chakre este un nonsens, un nonsens absolut. Sunt puncte corespondente, dar acele puncte pot fi simțite doar atunci când simți adevăratele chakre. Prin disecarea corpului tău grosier nu se poate găsi nimic; nu este nimic. Așa că nu este o problemă de anatomie.

Încă un lucru: nu este necesar să treci prin chakre. Nu este necesar; se poate pur și simplu sări peste ele. Deasemenea nu este necesar să simți energia kundalini înainte de iluminare. Fenomenul este foarte diferit de ceea ce ai putea crede. Kundalini nu este simțită pentru că se ridică; kundalini este simțită dacă nu ai un canal foarte limpede. Dacă pasajul este complet liber, atunci energia curge dar nu o poți simți. O simți atunci când există ceva acolo care rezistă curgerii. Dacă energia se mișcă în sus și ai blocaje pe canal, doar atunci o simți. Deci persoana care simte mai mult energia kundalini este cu adevărat blocată: sunt multe blocaje pe canal, deci kundalini nu poate curge.

Când este rezistență, atunci kundalini este simțită. Nu poți simți energia în mod direct, decât dacă există o rezistență. Dacă îmi mișc mâna și nu este nici o rezistență, mișcarea nu va fi simțită. Mișcarea este simțită pentru că aerul rezistă, dar nu este simțită la fel de mult ca atunci când o piatră rezistă; atunci voi simți mișcarea mai mult. Iar într-un spațiu vid nu voi simți mișcarea deloc – așa că e relativ.

Buddha nu a vorbit niciodată de kundalini. Asta nu înseamnă că nu era deloc energie kundalini în corpul său, ci faptul că pasajul era atât de curat încât nu era nici o rezistență. Astfel, el nu a simțit-o niciodată. Mahavira nu a vorbit niciodată de kundalini. Din acest motiv, s-a creat o noțiune cu totul falsă, și apoi jainiștii, care l-au urmat pe Mahavira, au crezut că energia kundalini era un nonsens, că nu exista așa ceva. Astfel, pentru că Mahavira însuși nu a simțit kundalini, douăzeci și cinci de secole de tradiție jainistă a continuat să o nege, pretinzând că nu există. Dar motivul pentru care Mahavira nu a vorbit despre asta era foarte diferit.

Pentru că nu existau blocaje în corpul său, el nu a simțit-o niciodată.

Deci nu este neapărat necesar să simți energia kundalini. Se poate să nu o simți deloc. Și dacă nu simți kundalini, atunci vei trece peste chakre, pentru că trecerea prin chakre este necesară doar pentru a sparge blocajele. Altfel, ele nu sunt necesare. Când există un blocaj, și energia kundalini este blocată, atunci chakra din apropiere începe să se miște din cauza energiei kundalini blocate. Devine dinamică. Chakra începe să se miște din cauza energiei kundalini blocate și se mișcă atât de rapid încât, datorită mișcării, o anumită energie este creată, care sparge blocajul.

Dacă canalul este liber, nu este nevoie de nici o chakră, și nu vei simți niciodată nimic. Într-adevăr, existența chakrelor este doar ca să te ajute pe tine. Dacă energia kundalini este blocată, atunci ajutorul este imediat în apropiere. O chakra va prelua energia care este blocată. Dacă energia nu se poate mișca mai departe, va cădea înapoi. Înainte de a cădea înapoi, chakra va absorbi energia complet, și energia kundalini se va mișca în chakră. Prin mișcare energia devine mai vitală, devine mai vie, iar când revine din nou la blocaj îl poate sparge. Deci este doar un aranjament, un ajutor.

Dacă kundalini se mișcă și nu sunt blocaje, atunci nu vei simți nici un fel de chakre. De aceea cineva poate simți nouă chakre, cineva poate simți zece chakre, iar altcineva poate simți doar trei, patru sau una, sau nici una. Depinde. În realitate, sunt infinite chakre și la fiecare mișcare, la fiecare pas al energiei kundalini, o chakră este în apropiere pentru a ajuta. Dacă ajutorul este necesar, poate fi dat.

De aceea insist că orice familiarizare teoretică nu este de ajutor. Iar meditația în sine nu este cu adevărat preocupată deloc de kundalini. Dacă vine kundalini, e altceva – dar meditația nu are nimic de-a face cu asta. Meditația poate fi explicată fără să menționezi măcar de kundalini; nu e nevoie. Iar menționând kundalini, duce la și mai multe conflicte ca să explici ce înseamnă. Meditația poate fi explicată direct; nu trebuie să te preocupe chakrele, atunci când ești la început cu meditația. Dacă canalul este blocat, vei ajunge poate să simți energia kundalini, și chakrele vor fi acolo, dar asta e ceva complet involuntar. Trebuie să îți amintești că este involuntar; voința ta nu este necesară absolut deloc.

Cu cât mai profundă este calea, cu atât mai involuntară. Pot să îmi mișc mâna – aceasta este o cale voluntară – dar nu pot să îmi mișc sângele. Pot încerca. Ani și ani de antrenament pot face o persoană capabilă să își miște sângele în mod voluntar – hatha yoga poate face asta; s-a făcut, nu este imposibil, dar este complet inutil. Treizeci de ani de antrenament doar pentru a controla mișcarea sângelui este lipsit de sens și stupid, pentru că odată cu controlul nu vine nimic. Circulația sângelui este involuntară; voința ta nu este necesară. Iei mâncare și în momentul în care intră în corp, nu este nevoie de voința ta: mașinăria corpului, mecanimsul corpului, a preluat comanda, și continuă să facă orice este necesar.

Somnul tău nu este voluntar, nașterea ta nu este voluntară, moartea ta nu este voluntară. Acestea sunt mecanisme involuntare. Kundalini este încă și mai profundă, mai profundă decât moartea ta, mai profundă decât nașterea ta, mai profundă decât sângele tău, pentru că energia kundalini este o circulație a celui de-al doilea corp al tău. Sângele este circulația corpului tău fizic; kundalini este circulația corpului tău eteric. Este absolut involuntară; nici măcar un hatha yoghin nu poate face nimic cu ea în mod voluntar.

Trebuie să intri în meditație, atunci energia începe să se miște. Partea care trebuie s-o faci tu este meditația. Dacă ești profund în ea, atunci energia interioară începe să se miște în sus, și vei simți schimbarea de flux. Va fi simțită în atât de multe feluri: chiar și fiziologic schimbarea poate fi simțită.

De exemplu, în mod obișnuit, din punct de vedere biologic este un semn de sănătate ca picioarele tale să fie calde iar capul să fie rece. Biologic este un semn sănătos. Când inversul se întâmplă – picioarele devin reci iar capul devine cald – o persoană este bolnavă. Dar același lucru se întâmplă atunci când energia curge în sus: picioarele devin reci.

Într-adevăr, căldura din picioare nu este altceva decât energia sexuală care curge în jos. În momentul în care energia vitală, kundalini, începe să urce în sus, energia sexuală o urmează. Începe să curgă în sus: picioarele devin reci iar capul devine cald. Biologic este mai bine ca picioarele să fie mai calde decât capul, dar spiritual este mai sănătos ca picioarele să fie mai reci, pentru că este un semn că energia merge în sus.

Multe boli pot începe să apară odată ce energia începe să curgă în sus, pentru că biologic vorbind, ai tulburat întreg organismul. Buddha a murit foarte bolnav, Mahavira a murit foarte bolnav, Ramana Maharishi a murit de cancer; Ramakrishna a murit de cancer. Și motivul este că întreg sistemul biologic este tulburat. Sunt date multe alte motive, dar sunt absurde.

Jainiștii au creat multe povești pentru că ei nu pot concepe că Mahavira ar fi putut fi bolnav. Pentru mine, dimpotrivă, exact opusul este adevărat: nu pot concepe cum ar fi putut fi complet sănătos. El nu putea fi, pentru că aceasta urma să fie ultima sa naștere, și întreg sistemul biologic trebuia să se prăbușească. Un sistem care funcționase în continuu de milenii, trebuia să se prăbușească. El nu putea fi sănătos; în cele din urmă, trebuia să fie foarte bolnav. Și a fost! Dar era foarte dificil pentru adepții săi să conceapă că Mahavira era bolnav.

Era o singură explicație pentru boală în acele zile. Dacă sufereai de o anumită boală, însemna că acțiunile tale din trecut, karma ta, era rea. Dacă Mahavira suferea de o boală, atunci ar fi însemnat că era încă sub influența karmei sale. Acest lucru era imposibil, așa că a fost inventată o poveste ingenioasă: cum că Goshalak, un concurent al lui Mahavira, folosea forțe malefice împotriva lui. Dar nu era deloc cazul.

Cursul biologic, natural, este în jos; cursul spiritual este în sus. Și întreg organismul este menit cursului descendent. Poți începe să simți multe schimbări în corp, dar primele schimbări vor veni în corpul subtil. Meditația este doar instrumentul pentru a crea o punte de la grosier la subtil. Când spun „meditație” vreau să spun doar: dacă poți sări în afara corpului tău grosier – asta înseamnă meditația.

Dar pentru a face acest salt, vei avea nevoie de ajutorul corpului tău grosier; va trebui să-l folosești ca pe o piatră de sprijin. De la orice punct al extremității poți face saltul. Postul a fost folosit pentru te conduce la o extremă. Cu post îndelungat, continuu, ajungi la limită. Corpul omenesc poate susține în mod obișnuit un post de nouăzeci de zile, dar atunci, în momentul în care corpul este complet epuizat, în momentul în care rezervorul pentru situații de urgență a fost golit – în acel moment, unul din două lucruri este posibil. Dacă nu faci nimic, poate apărea moartea, dar dacă folosești acest moment pentru meditație, saltul poate apărea.

Dacă nu faci nimic, dacă doar continui să postești, poate apărea moartea. Atunci va fi o sinucidere. Mahavira, care a experimentat cu postul mai profund decât oricine altcineva din întreaga istorie a evoluției umane, este singurul om care le-a permis adepților săi o sinucidere spirituală. El a numit-o santhara: acel punct limită, în care ambele lucruri sunt posibile. Într-un singur moment, poți fie să mori, fie să faci saltul. Dacă folosești vreo tehnică, poți sări; atunci, spune Mahavira, nu este o sinucidere, ci o mare explozie spirituală. Mahavira a fost singurul om – singurul – care a spus că dacă ai curajul, chiar și sinuciderea poate fi folosită pentru progresul tău spiritual.

Din orice punct limită, saltul este posibil. Sufiții au folosit dansul. Vine un moment în dans când începi să te simți nepământean. Cu un adevărat dansator Sufi, chiar și publicul începe să se simtă nepământean. Prin mișcările corpului, mișcări ritmice, dansatorul începe în curând să simtă că este diferit de corp, separat de corp. Mișcarea trebuie începută dar în curând un mecanism involuntar al organismului preia conducerea.

Tu o începi, dar dacă finalul este tot al tău, atunci dansul a fost doar un dans obișnuit. Dar dacă tu începi iar până la sfârșit simți ca și cum ceva, pe parcurs, a fost preluat de un mecanism involuntar, atunci a devenit un dans al dervișului. Te miști atât de rapid încât corpul tremură și devine ceva involuntar.

Acesta este punctul în care poți înnebuni sau poți sări. Poți înnebuni, pentru că un mecanism involuntar a pus stăpânire pe mișcarea corpului tău. Este dincolo de controlul tău: nu poți face nimic. Poți să înnebunești pur și simplu și să nu te mai poți întoarce niciodată din această mișcare involuntară.

Acesta este punctul în care există fie nebunia, fie, dacă cunoști tehnica de a sări, meditația.

De aceea sufiții au fost cunoscuți mereu ca oameni nebuni. Au fost cunoscuți ca nebuni! În mod obișnuit, ei sunt nebuni. Există și o sectă în Bengal care este exact precum sufiții: fakirii Baul. Ei se mută dintr-un sat în altul, dansând și cântând. Însăși cuvântul baul înseamnă bawla, nebun. Ei sunt oameni nebuni.

Nebunia se întâmplă de multe ori, dar dacă cunoști tehnica, atunci meditația se poate întâmpla. Se întâmplă mereu la limită; de aceea misticii au folosit mereu termenul ”tăișul sabiei.” Se poate întâmpla fie nebunia, fie meditația, și fiecare metodă folosește corpul tău ca pe un tăiș al sabiei din care fie una, fie cealaltă sunt posibile.

Atunci care este tehnica de a face saltul în meditație? Am vorbit despre două: postul și dansul. Toate tehnicile de meditație sunt pentru a te împinge pe marginea prăpastiei de unde poți face saltul, dar saltul în sine poate fi făcut doar printr-o metodă foarte simplă, foarte nonmetodică. Dar dacă poți fi conștient chiar în momentul în care postul te-a adus aproape de abisul morții, dacă poți fi conștient în momentul în care moartea urmează să aibe loc, dacă poți fi conștient, atunci nu există moarte. Și nu doar că nu există moarte de această dată, atunci nu mai există moarte pentru totdeauna. Ai sărit!

Când momentul este atât de intens încât știi că într-o secundă va fi dincolo de tine, când știi că dacă o secundă va fi pierdută, nu vei în stare să te mai întorci înapoi, fii conștient – și apoi sari. Conștiența este metoda. Și pentru că conștiența este metoda, oamenii zenului spun că nu există nici o metodă. Conștiența nu este deloc o metodă. De aceea Krishnamurti va continua să spună că nu există nici o metodă. Desigur, conștiența nu este cu adevărat o metodă, absolut deloc; dar totuși eu o numesc o metodă, pentru că dacă nu poți fi conștient, atunci, chiar în momentul în care săritura este posibilă, vei fi pierdut.

Deci dacă cineva spune: ”Doar conștiența va fi de ajuns”, asta poate fi adevărat pentru unul din zece mii de oameni, dar acel unul va fi cineva care a ajuns la punctul în care este posibilă fie nebunia, fie moartea. El a ajuns la acel punct oricum. Iar pentru ceilalți, majoritatea oamenilor, doar a vorbi despre conștiență nu va fi de ajuns. Mai întâi ei trebuie să fie antrenați. A fi conștient în situații obișnuite nu este de ajuns. Și tu nu poți fi conștient în situații obișnuite. Stupiditatea minții are o istorie atât de lungă – letargia ei, lenea ei, inconștiența ei, sunt acolo de atâta timp, încât doar ascultându-l pe Kirshnamurti sau pe mine sau pe oricine altcineva, nu poți spera că vei fi conștient vreodată.

Și va fi dificil să fii conștient de acele lucruri pe care le-ai făcut fără conștiență de atâtea ori.

Ai venit la birou complet inconștient că te-ai mișcat: te-ai întors, ai mers pe jos, ai deschis ușa. Toată viața ta ai făcut asta. Acum a devenit un mecanism involuntar; a fost îndepărtat din conștiința ta complet. Atunci, Krishnamurti spune: ”Fii conștient când mergi.” Dar tu ai mers fără să fii vreodată conștient. Obiceiul s-a stabilit în tine atât de profund, a devenit o parte din sângele și oasele tale; acum este foarte dificil.

Poți să fii conștient în situații de urgență, în urgențe bruște. Cineva pune o armă la pieptul tău: poți să fii conștient, pentru că este o situație pe care nu ai exersat-o niciodată. Dar dacă ești familiar cu situația, nu vei fi conștient deloc.

Postul este pentru a crea o urgență, și o urgență cum nu ai mai cunoscut niciodată. Deci cineva care a practicat postul este posibil să nu fie ajutat prin el; el va avea nevoie de perioade mai lungi de post. Sau, dacă nu ai dansat niciodată, poți să fii ajutat ușor prin dans; dar dacă ești un expert în dans, dansul Sufi al dervișilor nu va fi de ajutor. Nu va fi deloc de ajutor, pentru că tu ești atât de perfect, atât de eficient, iar eficiența înseamnă că lucrul este făcut acum de partea involuntară a minții. Eficiența asta înseamnă întotdeauna.

De aceea au fost dezvoltate o sută doisprezece metode de meditație. Una poate că nu te ajută; alta te-ar putea ajuta. Și cea care va fi de cel mai mare ajutor este cea care îți este complet necunoscută. Dacă nu ai fost antrenat niciodată într-o anume metodă, atunci o urgență este creată foarte curând. Și în acea urgență, fii conștient!

Deci fii preocupat de meditație și nu de kundalini. Și când ești conștient, vor începe să se întâmple lucruri în tine. Pentru prima oară vei deveni conștient de o lume interioară care este mai mare, mai vastă, mai extinsă decât universul; energii necunoscute, complet necunoscute, vor începe să curgă în tine. Fenomene de care nu ai auzit niciodată, pe care nu ți le-ai imaginat, pe care nu le-ai visat, vor începe să se întâmple. Dar cu fiecare persoană, ele sunt diferite, așa că e bine să nu vorbim despre ele.

Ele diferă; de aceea există accentul vechi, tradițional, pe guru. Scripturile nu vor ajuta; doar gurul va fi de ajutor. Și gurușii au fost întotdeauna împotriva scripturilor, deși scripturile vorbesc despre guruși și preaslăvesc gurușii. Însăși conceptul de guru este în opoziție cu scripturile. Binecunoscutul proverb Guru bin gnana nahee – ”fără guru nu va exista cunoaștere” – nu înseamnă de fapt că fără guru nu va exista cunoaștere. Înseamnă că doar cu scripturile, nu există cunoaștere.

Un guru în viață este necesar, nu o carte moartă. O carte nu poate ști ce fel de individ ești tu. O carte este întodeauna generală, nu poate fi particulară; asta e imposibil, însăși posibilitatea nu e acolo. Numai o persoană vie poate fi conștientă de nevoile tale, de lucruri care se vor întâmpla în tine.

Asta e cu adevărat paradoxal: scripturile vorbesc de guruși – Guru bin gnana nahee, nici un fel de cunoaștere, fără guru – dar gurușii sunt în mod simbolic împotriva scripturilor. Însăși conceptul că gurul îți va da cunoaștere, nu înseamnă că el îți va furniza cunoaștere. Mai degrabă, înseamnă că doar o persoană vie poate fi de vreun ajutor. De ce? Pentru că el poate cunoaște individul. Nici o carte nu poate cunoaște individul. Cărțile sunt făcute pentru nimeni în particular, ele sunt făcute pentru toată lumea. Iar când trebuie dată o metodă, individualitatea ta trebuie luată în considerare, foarte, foarte exact, științific. Această cunoaștere pe care gurul trebuie s-o transfere, a fost transferată mereu în secret, în privat, de la guru la discipol.

De ce secretul? Pentru că secretul este singurul mijloc pentru tranferul cunoașterii. Discipolului i se ordonă să nu vorbească despre asta cu nimeni. Mintea vrea să vorbească. Dacă știi ceva, este foarte dificil să îl ții secret; acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri, dar a fost mereu calea gurușilor, calea învățătorilor. Ei îți vor da ceva, cu condiția să nu vorbești despre asta. De ce – de ce această discreție?

Atât de mulți oameni spun că adevărul nu are nevoie de nici o discreție, nu are nevoie de nici o intimitate. Acesta e un nonsens. Adevărul are nevoie de mai multă intimitate decât neadevărul, pentru că se poate dovedi fatal oricui; se poate dovedi periculos. A fost dat unui anumit individ; este menit doar pentru el și nimeni altcineva. El nu ar trebui să-l dea nimănui altcineva până când nu ajunge el însuși la punctul în care individualitatea sa e pierdută. Acest lucru trebuie înțeles.

Un guru este o persoană a cărui individualitate s-a pierdut. Doar atunci poate el privi adânc în individualitatea ta. Dacă el însuși este un individ, el te poate interpreta, dar nu te va putea cunoaște niciodată. De exemplu, dacă eu sunt aici și spun ceva despre tine, eu sunt cel care vorbește despre tine. Nu este despre tine; mai degrabă e despre mine. Eu nu pot să te ajut pentru că nu pot să te cunosc cu adevărat, absolut deloc. De fiecare dată când te cunosc este într-un mod ocolit, cunoscându-mă pe mine.

Acest punct, al prezenței mele ca individualitate aici, trebuie să dispară. Eu trebuie să fiu doar o absență. Doar atunci pot să merg adânc în interiorul tău fără nici un fel de intepretare; doar atunci pot să te cunosc așa cum ești, nu după cum te văd eu. Și doar atunci pot să fiu de ajutor. De aici, discreția.”

OSHO Meditation, the art of extasy, Ch. 7,