”… acei sarmani bufoni care, la
terminarea rolului, in singuratatea cabinei, isi dezbraca paietele si se intorc
la opacitatea cotidianului, unde noi, batranii, stim ca viata este imperfecta,
ca povestile copilariei cu Buni si Rai, Dreptate si Nedreptate, Adevar si
Minciuna nu sunt, in final, nimic altceva decat niste vise inocente. Realitatea
dura este o confuzie dezolanta de idealuri frumoase si realizari stangace, dar
intotdeauna vor fi cativa incapatanati, eroi, sfinti si artisti, care, in
vietile si operele lor, ating bucati din Absolut, care ne ajuta sa suportam
realitatile dezgustatoare.
…Fiinta umana e in mod esential contradictorie, si pana si Descartes, piatra de hotar a rationalismului, si-a creat principiile teoriei sale plecand de la trei vise avute. Frumos inceput pentru un aparator al ratiunii.”
Săru'mâna Nima,
RăspundețiȘtergereVideoclipul m-a bulversat. Mai să cred că am pierdut Paradisul pe care, din nefericire nu l-am avut niciodată. Plimbările prin memorie sunt înşelătoare. Tot timpul uităm şi iertăm şi ies la suprafaţă doar amintirile plăcute, reale sau false, nu importă. E ca şi cum ceva s-a schimbat datorită tehnologiei, când de fapt doar s-a rafinat alienarea individului.
Totdeauna lupii au mâncat mieii şi îi vor mânca în continuare. Că zice românul: "Dacă eşti oaie te mănâncă lupii."
Dincolo de cinismul comentariului, apelul la umanitate este frumos. Apelul l-a mai făcut şi Cristos acum 2000 de ani, şi Buddha cu 600 de ani înaintea lui... Ceea ce înseamnă că prăpastia între săraci şi bogaţi, între bunăstare şi suferinţă, între umani şi dezumanizaţi era extrem de gravă şi pe vremea lor. Şi au lansat apelul, au dat soluţiile. Ei şi? Iată că nu s-a întâmplat nimic. Din păcate. Urcăm într-un fel de spirală paradoxală care ne aduce invariabil în acelaşi punct, la fel ca şi scările imposibile ale lui Escher.
Săru'mâna Mărite,
RăspundețiȘtergereFiinta umana din carne si sange, sudoare si ...nazuinte :) a fost dresata sa stea inchisa-n spatiile intortocheate ale unor intrebari neputincioase si sterile pe marginea existentei...asa, ca sa nu fie atenta la propia-i existenta...la cat e de vie, tipand de bucurie sau de durere, firesti precum aerul si focul, frunza si nervurile, pasarea si aripile ( date sa se inalte sau sa falfaie cotcodaceste :)))...
Na, ca am pierdut firul!
Ce de cuvinte si cat de mare e grija sa le incadrez intr-o disciplina ”calauzitoare”, bine definita, si mai solida decat propiul adapost, comunitate, societate...
Cuvinte, formule, teorii...ca sa-mi ascunda ceea ce-mi este necesar ca sa trec cu demnitate prin viata asta ..Judecati care dau cu mine de pamant daca nu am indemanrea sa impletesc o haina, sa framant o paine....sa ridic un gard...
Cine sa ne salte de pe scara lui Escher? ...Crezi ca numa o judecata ? Hmmmmm...