Cu spaimă îmi încep confesiunea, și-amară mi-e vorba cât ghiara in gat o mai simt. Despovarată, descopăr, într-un spațiu al nimănui, cum liniștea crește deasupra și nu-n lăuntru...Mă înstrăinez și habar-n-am dacă de mine însămi sau doar de câteva simțiri...Pentru cine? Pentru ce?