emotia din noapte...

- Mai e ceva timp pana la "cel de-al doisprezecelea ceas" din cea de-a doisprezecea luna al celui de-al doisprezevelea an dupa anul doua mii ...
Gandul mi se-ncapataneaza s-o ia inainte , pandind un zvon de clopot  sau macar tropait de pasi in josul scarilor .
Minutele trec si  strazile sunt pustii , luminate si impartite de fasii viscolite de zapada ...
Lumea s-a ferecat in lanturile propie-i judecati.
Dar judecata nu a triumfat niciodata asupra materiei.
Oricat si oricum ne-am arunca , ne-am scufunda, bajbai...spre launtrul nostru, trupul acesta n-o sa-si dezvaluie din cunoastere decat , numai , atunci, cand el va deveni pamant iar "noi" sageata slobozita spre cer...
Acum, numa' ies sa ma iau in piept cu viscolul si sa zic din toti rarunchii "Lerui - ler, Doamneeeeeee !"  la ferestrele prietenilor din apropiere/departare ( draga mea Totem !), si la ferestrele inchipuite ale prietenilor inchipuiti...

"Florile pe care le-am cules azi-noapte
 Vor rodi in brazda sufletelor toate
Merele de aur, merele visate
De colindatorii veacurilor toate,
 Dalbe si iar dalbe, flori adevarate...".