.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




miercuri, 16 martie 2011

LUNA PLINĂ din 19 martie 2011



(momentul de maxim la 20h30, +2h00GMT, 26º06’E/44º24’N,
perioada de influenţă nefastă: ±18 ore faţă de momentul de maxim)

de astrolog Rodica Purniche

"Articolul de faţă se doreşte mai degrabă o sinteză a informaţiilor ştiinţifice referitoare la un fenomen astronomic decât la informaţii astrologice, şi este menit a aduce linişte în panica pe care se pare că deja a creat-o la nivel colectiv presa audio-vizuală prin felul în care l-a prezentat. După evenimentul din Japonia – cutremurul din 11 martie 2011 – foarte multă lume, deopotrivă specialişti şi oameni obişnuiţi – şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la efectele pe care acest fenomen, cunoscut sub numele de perigeu lunar sau „super Lună”, le poate avea asupra planetei noastre. Mai ales intensificarea activităţii seismice a planetei se pare că stârneşte foarte multă îngrijorare, cu atât mai mult cu cât catastrofa din Japonia s-a produs cu doar 8 zile înainte ca Luna să se apropie de Pământ la cea mai mică distanţă din ultimii 19 ani.

Perigeul lunar

Luna face un ocol complet în jurul Terrei în 29,5 zile, însă orbita sa nu este un cerc, ci un oval. Punctul cel mai îndepărtat al Lunii faţă de Pământ se numeşte „apogeu”, iar punctul cel mai apropiat, „perigeu”. Distanţa medie a Lunii faţă de Terra este de 384.400 km, iar la data de 19 martie 2011 ea va trece la o distanţă de 356.578 km. Dacă cerul va fi senin, timp de trei nopţi vom vedea o Lună foarte mare, cu 15% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare decât de obicei. Asta i-a făcut pe unii oameni s-o numească „super Lună”.

Astfel de evenimente astronomice datorate Lunii au avut loc în 1955, 1974, 1993 şi 2005. Luna Plină şi perigeul „se aliniază” destul de des, în medie cam la 413 zile (cam la 1 an, 1 lună şi 18 zile). Aceste momente diferă între ele doar prin timpul care desparte maximumul de Lună Plină de momentul în care Luna atinge perigeul. De exemplu, între cele două momente, la 21 iulie 2005 a fost o diferenţă de 9 ore. În data de 19 martie 2011 va fi o diferenţă de doar 1 oră între ele.

Efectele perigeului lunar

Catastrofele sau cataclismele pe care oamenii le-au asociat perigeului lunar au fost, în majoritatea cazurilor, forţate, deoarece au legat de el fapte produse chiar cu 14 zile înainte. Se ştie că Luna este astrul cel mai rapid al sistemului nostru planetar, de aceea efectele ei se produc pe termen scurt (de la câteva ore până la 2-3 săptămâni). Pot dura mai mult dacă Luna este asociată şi cu alte influenţe planetare puternice.

De obicei, perigeul lunar poate influenţa clima în diferite zone ale Terrei, dar pe durate foarte scurte; probabil, în zonele maritime, mareele pot fi mai puternice iar în alte zone pot fi variaţii de presiune mai puţin obişnuite. Pete Wheeler de la Centrul Internaţional pentru Radio Astronomie a afirmat că „nu se aşteaptă la cutremure sau erupţii vulcanice” (news.com.au).

Termenul de „super Lună”

Acest termen aparţine astrologului Richard Nolle care clasifică astfel aspectul fizic al Lunii la perigeu, deoarece momentul de maxim al Lunii Pline are loc cu doar 1 oră înainte ca Luna să atingă cel mai apropiat punct al ei faţă de Terra.

Cu puţină informaţie corectă şi cu un discernământ treaz, bine educat, ne putem controla reacţiile emoţionale şi putem să filtrăm cu mai multă atenţie ştirile prezentate cel mai adesea agresiv de posturile de televiziune, amintindu-ne că de-a lungul vieţii am fost martorii multor evenimente astronomice de acest gen, şi că niciodată Lumea nu s-a dărâmat. Dacă, în ultima vreme, ceva semnificativ se petrece în sistemul nostru solar, e posibil să ni se datoreze nouă, oamenilor, care încălcăm de multe milenii Legile Armoniei Divine.


În loc de concluzie

În 2011, pe 19 martie distanţa dintre Pământ şi Lună va fi de circa 356.000 km, în timp ce media este de 384.000 km. La această dată perigeul corespunde şi cu faza de Lună Plină, iar această potrivire dă apă la moară zvonurilor alarmiste. La perigeu Luna nu este cu mult mai aproape de Pământ decât media: aşa cum arată şi cifrele de mai sus, distanţa nu scade nici măcar cu 10%.
Despre influenţa Lunii asupra Pământului şi slaba legătură dintre seisme şi maree Petre Popescu, cercetator principal 1 la Institutul Astronomic al Academiei Române, afirma: „Luna exercită o influenţă importantă asupra Pământului şi ea constă în cele două tipuri de maree: oceanică şi terestră, e o variaţie a nivelului oceanului planetar şi a nivelului solului în funcţie de poziţia Lunii faţă de Pământ (...) În momentul în care există o maree corespunzătoare minimului nivelului oceanului planetar într-un anumit punct de exemplu, deci deasupra unei falii cand mareea este minimă şi presiunea acelei falii este minima şi ar exista varianta în care subducţia plăcilor tectonice să fie mult uşurată de această maree. Există o slabă corelaţie între cutremure şi maree, însă dacă analizăm cu atenţie, efectele sunt sub 1%. De asemenea, ar fi nedrept să spunem ca între perigeu şi cutremure există o legătură de cauzalitate – precizează cercetătorul. Au mai fost multe exemple de perigeu care au picat într-o zi cu Lună Plină, însă nu s-a întâmplat nimic. Sunt practic exagerări, e un sistem de a interpreta nişte date şi rezultate ştiinţifice în dorinţa exacerbării unor fenomene cataclismice.”


http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6598

Un comentariu: